Muzica este o altă ramură a artelor asupra căreia neurologii s-au aplecat în ultima vreme pentru a desluși căile neuronale pe care este formată experiența muzicală. Studiile actuale arată că percepția muzicii este o activitate extrem de complexă, care implică o conlucrare a mai multor rețele cerebrale, specializate în special pe procesarea informațiilor auditive, a mișcării, a informațiilor vizuale, a emoțiilor, a gândirii prospective și multe altele. Practic, capacitatea omului de a percepe corect muzica este una dintre cele mai bune dovezi ale sănătății  mentale generale.

Faptul că experiența muzicală este atât de complexă din punct de vedere neurologic poate fi dedus și din faptul că creierul uman procesează în mod diferențiat elemente precum tonul, ritmul, armonia si timbrul unei melodii pentru a le pune laolaltă și a forma imagini auditive care trezesc amintiri puternice și au capacitatea de a provoca trăiri estetice intense și chiar de a genera gânduri abstracte. Dacă ar fi să vorbim în termenii filosofiei conștiinței – muzica, prin complexa sa procesare neurologică, leagă laolaltă toate facultățile de cunoaștere ale omului. Atunci când ascultăm o melodie care ne place, intelectul, sensibilitatea și imaginația noastră devin una producând o experiență estetică multi-senzorială. Toată această complexitate are, însă, și un dezavantaj. Există o sumedenie de condiții neurologice pot împiedica capacitatea cuiva de a percepe sau crea muzică

Există grupe întregi de afecțiuni– cum sunt cele grupate sub numele de amuzie – care pot face pe cineva să nu se mai poată bucura de muzică. Amuzia este o condiție relativ răspândită și care are și cauze congenitale. Aproximativ 5% din populație nu au din naștere capacitatea de a aprecia muzica și încă în jur de 15% dintre noi își pierd în timpul vieții această capacitate din diverse cauze neurologice. Așadar, faptul că cineva nu apreciază muzica în genere nu este o „chestiune de gust”, așa cum este, de exemplu, faptul că cineva nu apreciază o anumită melodie sau gen muzical. Imposibilitatea de a te bucura de muzică în genere, trimite de obicei către o disfuncționalitate neurologică.

Un alt fenomen interesant legat de muzica, care ne poate spune multe despre modul în care creierul nostru funcționează, este o serie de condiții neurologice care pot face pe cineva să audă muzică oriunde și oricând prin ceea ce neurologii numesc „halucinații muzicale” – fenomene în egală măsură de deranjante ca și incapacitatea de a asculta muzică în genere. Chiar și melodia preferată devine enervantă după ore de „audiție tăcută”, în interiorul capului nostru, o audiție pentru care nu avem un buton de volum pentru a o „da mai încet”. Întrucât experiența muzicală este însă atât de complexă, cauzele acestor halucinații muzicale, atunci când au loc în mod repetat și pe perioade lungi de timp, pot fi foarte diferite, variind de la pierderea auzului, până la adevărate afecțiuni neurologice, cum ar fi schizofrenia.

Amenajarea sălilor de concert trebuie să ia în calcul toate aceste trăsături neurologice ale experienței muzicale, astfel încât experiența noastră să fie cât mai completă și bogată. Despre acestea, însă, în partea a 2-a a acestui articol.

Acest text este făcut pe baza rubricii „Creierul uman și viața de zi cu zi”, realizată de Cornel Moraru la Radio România Cultural, în cadrul emisiunii „Orașul Vorbește”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!

(Ilustrație: Lotte Concert Hall – Seul)