O serie de indicii importante privitoare la modul în care creierul unei bune părți din geniile artistice lucrează se obține prin studiul neurologic al improvizației. Încă Antichitate capacitatea de a improviza, de a forma idei veni rapid cu idei inovatoare și neconvenționale, a fost privită ca un simptom al genialității. Acum însă, odată cu descoperirile noi din neurologie, ne putem face o idee mai clară privitoare la legătura dintre geniu și improvizație.

După cum am văzut în celelalte articole din seria despre geniu, oamenii de geniu au capacitatea ciudată de a inhiba activitatea neuronală din anumite părți ale cortexului prefrontal, acea parte a creierului uman care are în sarcină, printre altele, constituirea simțului trecerii timpului, a simțului moral și a planificării evenimentelor viitoare, toate procese necesare pentru a putea lua decizii în viața de zi cu zi. O anumită zonă a acestui vast teritoriu neurologic, anume cortexul prefrontal dorsolateral, care se află aproximativ sub regiunea tâmplelor, în ambele emisfere cerebrale, are un rol foarte important în constituirea ideii de sine. Or, s-a arătat că această zonă este adesea inhibată în timpul momentelor de creativitate sau de improvizație, motiv pentru care mulți artiști experimentează, în timp ce pictează, un fel ciudat de depersonalizare. Spre exemplu, mai mulți pictori, în frunte cu Paul Klee și Cezanne mărturisesc că, în timp ce pictează, simt ei nu mai privesc peisajul, ci sunt priviți de peisaj ca și cum ar fi simple obiecte, iar natura vorbește, într-un fel, prim intermediul mâinilor artistului. Chiar dacă la o primă vedere, o astfel de relatare ar putea fi interpretată ca o metaforă poetică sau, în domeniul clinic, un episod de criză schizofrenică, la o privire mai atentă vedem că este, de fapt, vorba de o urmare a ciudatei capacități a pictorilor de geniu de a-și inhiba activitatea din cortexul prefrontal, inhibare care are loc și în cazul oricărui tip de improvizație.

Studiile arată că creierul cântăreților de jazz, al poeților sau chiar al simplilor studenți puși să improvizeze se comportă în anumite puncte de vedere similar modelului creierului genial în sensul că activitatea cerebrală din zona cortexului prefrontal dorsolateral, responsabilă pentru simțul sinelui, se diminuează. Chiar dacă nu în toate cazurile această diminuare este semnificativă, aceste studii ne pot indica faptul că exercițiile de improvizație sunt o cale sigură de a-ți da seama de potențialul de geniu al unui om. Se întâmplă astfel pentru că mintea noastră are două mari sisteme neuronale separate: unul responsabil cu ceea ce am putea numi „gândire intuitivă” – care am văzut că este, în special, modul de gândire atribuit de filosofi geniilor – și altul cu analiza rațională și de lungă durată a diverselor posibilități de acțiune. Dintre aceste două sisteme, doar al doilea are nevoie de ceea ce am numi „simțul sinelui” și de distincția făcută de mulți filosofi între „subiect” și „obiect”. Pentru gândirea intuitivă, distanța dintre subiect și obiect tinde să fie suprimată și gândurile par a ieși din minte fără o anumită activitate din partea sinelui.

Acesta este și motivul pentru care, la scanarea cu rezonanță magnetică, observăm activități diferite ale creierului atunci când, de exemplu, cineva este pus să recite ceva din memorie sau să improvizeze. Patternurile de activare neuronală în timpul improvizației sunt ceea ce neurologii consideră a fi o stare de spirit similară genialității creatoare, adică o stare de spirit în care nu apare deloc distincția dintre „modelul” pe care trebuie să-l urmăm și propria noastră activitate, ci cuvintele par a veni de la sine, fără o sursă bine definită. Acum putem înțelege și de ce genialitatea este o temă preferată a filosofilor moderni. Această punere în centru a subiectivității este o temă centrală a modernității în genere, iar geniul, ca ideal al subiectivității creatoare, este, probabil, fenomenul ultim care încununează viziunea despre lume modernă, o viziune pe care abia începem să o înțelegem cu adevărat.

Acest text este făcut pe baza rubricii „Povestea geniului și știința genialității”, realizată de Cornel Moraru, și difuzată pe Radio România Cultural, luni, 15 ianuarie 2018, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!