Una dintre confuziile care apar adesea în limbajul comun este cea dintre geniu și talent, ele devenind într-o oarecare măsură sinonime. Cu toate acestea, dacă privim atât la etimologia celor două cuvinte, cât și la studiile psihologice și neurologice moderne, vom vedea că între cele două este o diferență considerabilă de sens.

În primul rând, etimologia este importantă pentru a vedea originea fiecărui cuvânt și a desluși sensul primar pe care el îl avea înainte de a intra în uzul comun și de a fi aplatizat. Astfel, putem da seama nu numai de un sens  cognitiv, ci și de experiența concretă de viață din spatele unei idei, acea experiență existențială care i-a dus pe oameni la o anumită denumire. Unul dintre primele lucruri care ne sare în ochi atunci când urmărim istoria cuvintelor este acela că, în cele mai multe cazuri, sensurile noi se formează ca un fel de metafore ale unor sensuri mai vechi. La fel stau lucrurile și în cazul celor două cuvinte care ne interesează pe noi.

Cuvântul „talent” provine din limba latină medievală, unde desemna „valoarea” pe care cineva o avea. Încă din vremea Republicii, talentum desemna o unitate de măsurare a greutății folosită de negustorii greci și, cu timpul, a ajuns să desemneze orice monedă grecească din aur sau argint, adică orice monedă cu valoare considerabilă. Prin urmare, „talentul” este o metaforă pentru „valoare”. Când vrem să spunem despre un cântăreț sau actor că este talentat, prin urmare, nu spunem decât că el aduce un aport pozitiv piesei pe care o cântă sau în care joacă. Cuvântul geniu, pe de altă parte, provine din latinescul genius, care desemna o zeitate „protectoare” a omului, un fel de variantă păgână a îngerului păzitor. Este vorba despre acel daimon socratic care „șoptea” în urechea filosofului ce nu ar fi indicat să facă. Așadar, avem de-a face cu ideea unei „asistențe divine” care îndrumă actul creator. Dacă în cazul talentului vorbim despre valoarea personală a cuiva, despre cât de bine își îndeplinește atribuțiile artistice, în cazul geniului este vorba de mai mult, anume de acel strop de inspirație care îl face pe om să sondeze idei și tărâmuri imaginare încă necălcate de nici o minte umană.

Deși de obicei oamenii de geniu sunt și talentați, reciproca nu este întotdeauna valabilă. Cu toții putem să ne gândim la un muzician sau la un artist care, deși stăpânește bine arta sa și își îndeplinește rolul exemplar, nu are acea sclipire care-i face pe un Mozart, pe un Leonardo sau pe un Klee să iasă în evidență.

Chiar și din punct de vedere neuro-psihologic există o diferență între geniu și talent. După cum am văzut în episoadele, deși intricațiile neurologice ale genialității nu sunt încă scoase în totalitate la iveală, putem observa niște particularități ale creierului genial care îl face pur și simplu să gândească altfel decât oamenii obișnuiți. Structura și abundența celulelor gliale din așa numita „substanță albă” a creierului îi face să poate dezvolta idei originale cu mai multă ușurință și cu mai multă rapiditate ca restul oamenilor. În cazul talentului însă, studiile arată că factorul principal de determinare este rapiditatea cu care un elev „prinde” regulile artei sale. Acesta este și discursul majorității profesorilor de desen când văd un elev care este inteligent și învață repede regulile desenului – el este talentat.

Dar, s-a arătat că oricine toate ajunge la excelență într-o anumită artă sau meșteșug. Psihologul american Malcolm Gladwell a arătat într-o carte celebră de-a sa că orice om poate atinge excelența într-un anumit domeniu dacă are o inteligență medie și dacă exersează asiduu. Timpul necesar pentru ca rețelele neuronale specifice automatismelor unei tehnici să se formeze aproximativ 10 000 de ore este. În cazul celor talentați însă, cu înclinație pentru un anumit domeniu, acest număr de ore scade considerabil, elevul dând impresia de ușurință și dezinvoltură.

Prin urmare, talentul are de-a face doar în mod secundar cu actul de creație  și este, mai degrabă, legat de ușurința cu care cineva își poate însuși o anumită tehnică artistică. Geniul în schimb, se referă în special la acea inspirație care oferă tehnicii „materia” pe care s-o modeleze, adică ideea însăși care se ascunde în spatele lucrului. Prin urmare, diferența între omul talentat și omul de geniu ar fi similară cu cea dintre arhitectul care proiectează o clădire și șeful de șantier care are grijă ca planul inițial să fie dus la bun sfârșit. Ambii sunt foarte importanți din perspectiva lucrării finale, însă șeful de șantier fără arhitect nu își poate face meseria, la fel cum omul talentat fără o sclipire de geniu nu va fi decât un epigon.