Încă din Antichitate, omul de geniu, fie el artist, filosof sau om de știință, a fost văzut ca un corupător al normelor morale și ca un potențial pericol pentru ordinea societății. Acesta este motivul pentru care Socrate a fost condamnat la moarte și acesta este motivul pentru care Platon a exilat artiștii din cetatea sa ideală, despre care scrie în dialogul Republica. Chiar cuvântul grecesc care desemna actorul, hypocrites, arată că imaginea grecilor despre această categorie socială nu era tocmai bună. Cu toate acestea, cetățenii Atenei antice se duceau la teatru și, cel puțin pentru o perioadă, „suportau” lipsa de moralitate a artiștilor pentru a se distra. Ne aflăm în fața unei contradicții atitudinale care poate fi văzută chiar și în zilele noastre.

Adesea trecem cu vederea multe apucături imorale ale artiștilor doar pentru că ne-am obișnuit ca ei să fie cei care ne oferă clipe minunate alături de prietenii noștri, mijloace de a ne petrece timpul liber în mod plăcut sau de a trece mai ușor peste perioadele grele. Mai mult decât atât, privim adesea artiștii pe care-i cunoaștem doar din lumina reflectoarelor ca pe niște superoameni și le atribuim o presupusă integritate morală, simțindu-ne chiar dezamăgiți când așteptările noastre nu se confirmă.

Ceea ce trebuie să înțelegem însă este că, din punct de vedere neurologic, creierul unui geniu funcționează altfel decât creierul oamenilor normali. Vorbeam într-un articol trecut că neurologii  au observat faptul că geniile au capacitatea de a-și inhiba cu ușurință activitatea din unele zone ale cortexului prefrontal, pe perioade relativ lungi, fapt ce le permite să creeze și să persevereze și să se lase „furați” de propriile idei timp de ore întregi fără a divaga. Deoarece printre funcțiile cortexului prefrontal se numără simțul moral și autocenzurarea comportamentelor pe care alții le-ar putea considera jignitoare, artiștii au avut dintotdeauna o flexibilitate a moravurilor care a putut duce până la scandalizarea întregii societăți. În corelație cu acest fapt s-a observat că, în perioadele în care presiunea socială pentru respectarea unui canon strict de norme morale este foarte mare, numărul operelor de artă sau a teoriilor științifice geniale tinde să fie în scădere. Observăm acest fenomen, de exemplu, în  perioada Inchiziției și în cea imediat precedentă acesteia.

Așadar, pare că încurajarea genialității implică o anumită toleranță față de abaterile de la cutumele societății, toleranță care nu poate fi însă exagerată fără a trece limita imoralității spre ilegalitate. De aceea, problema despre care vorbim este, din punct de vedere al eticii, una foarte delicată la care nu se pot găsi răspunsuri exacte și care trebuie tranșată de fiecare societate istorică în parte.

Privind în trecut, găsim destule societăți care au reușit, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă, să armonizeze nevoia de moralitate cu cea de libertate de expresie. Spre exemplu, în Grecia Antică, existau anumite sărbători și anumite ritualuri care aveau drept scop tocmai dezamorsarea presiunii sociale puternice puse pe respectarea normelor morale și cutumelor. Actorii, precum și dansatorii și o parte din cântăreți erau considerați ca fiind slujitori ai zeului Dionysos și beneficiau de anumite indulgențe privitoare la comportamentul obscen în public sau la consumul de băuturi alcoolice (la care majoritatea grecilor erau campioni, dar care se făcea cel mai adesea în privat).

Așadar, problema moralității oamenilor de geniu ar trebui pusă mai nuanțat astfel încât să se găsească se maximizeze condițiile ce duc la apariția geniului fără însă a lăsa loc comportamentelor extreme ce pot destabiliza întreaga ordine socială.

Acest text este făcut pe baza rubricii „Povestea geniului și știința genialității”, realizată de Cornel Moraru, și difuzată pe Radio România Cultural, luni, 20 Noiembrie, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!

Ilustrație: Jacques-Louis David, The Death of Socrates, Paris, 1787

Genialitate și nebunie. Linia subțire dintre excelență și patologie
Cum arată geniul la lucru? Inspirația, entuziasmul și starea de flow