Pornind de la discuția noastră de săptămâna trecută privitoare la genetica geniului, unde am văzut că genialitatea are și anumite surse genetice, ne putem pune acum întrebarea privitoare la istoricitatea ideii de geniu. Întrucât bagajul genetic dă seama doar de aproximativ 50% din diferențele de creativitate și de inteligență dintre oameni, este necesar să ne întrebăm care sunt acele condiții de mediu ambiant – care țin totodată de istoria personală a individului cât și de istoria culturală a societății – ce pot influența pozitiv dezvoltarea genialității. Mai mulți filosofi, sociologi și psihologi au încercat să înțeleagă care sunt trăsăturile sociale și istorice care ar putea conduce la dezvoltarea genialității și, chiar dacă rezultatele sunt divergente, avem cel puțin câteva observații valoroase.

În primul rând, apariția genialității depinde de un anumit set de valori sociale care prevalează în societate la un anumit moment istoric. Cu alte cuvinte, genialitatea trebuie încurajată din punct de vedere social prin garantarea libertății de exprimare și prin rolul social atribuit artiștilor și creatorilor în genere. Creierul genial lucrează cel mai bine atunci când contextul social nu mai este perceput de individ ca fiind constrângător. De aceea, deși anumiți indivizi mai perseverenți prin felul lor de a fi reușesc să producă opere de artă sau teorii științifice uimitoare chiar și în vremuri vitrege pentru libertatea de expresie, în genere adevărata creativitate apare atunci când spiritul vremii încurajează gândirea liberă și când imaginea societății despre artist este pozitivă.

Privind la toate perioadele de înflorire culturală, începând de la Grecia epocii lui Pericle, trecând prin Roma lui Augustus și prin Renașterea europeană vedem că, într-o perioadă scurtă de timp, a apărut un mare număr de personaje geniale, urmate și precedate de anumite perioade de declin cultural, în care valorile generale ale societății devin mai pragmatice sau chiar represive pentru creativitate. Această observație aduce cu sine o urmare interesantă: Manifestarea genialității crește exponențial atunci când societatea încurajează arta și cercetarea în genere, în detrimentul unei atitudini strict pragmatice.De aceea, unii sociologi vorbesc despre „o densitate critică de genii” care, atunci când este depășită, poate da naștere unei competiții foarte rodnice din punct de vedere cultural. Încercăm să ni-l imaginăm pe Aristotel fără Platon și pe Platon fără geniul tragic a lui Sophocles și nu reușim. Încercăm să ni-l imaginăm pe Einstein fără Max Planck sau Niels Bohr și nu reușim.

Prin urmare, apariția genialității aduce cu sine mai multă genialitate și se poate ajunge la o astfel de stare de fapt doar dacă întreaga societate încurajează creativitatea. De aceea, nu doar o categorie izolată de oameni trebuie să susțină valorile artei și ale cercetării științifice, ci, pentru ca o epocă de înflorire a genialității să aibă loc, trebuie ca noi, cu toții, să credem și să investim în potențialul inovator al unui grup restrâns de oameni.

Acest text este făcut pe baza rubricii „Povestea geniului și știința genialității”, realizată de Cornel Moraru, și difuzată pe Radio România Cultural, luni, 23 octombrie, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!

Ilustrație: Raphael – Școala de la Atena

Între geniu precoce și maestru tomnatic. La ce vârstă se manifestă geniul?
Este geniul o trăsătură genetică? Biologia comportamentală și genialitatea