Omul ca animal muzical – Intricațiile neuroesteticii experienței muzicale

Omul ca animal muzical – Intricațiile neuroesteticii experienței muzicale

Muzica este probabil cea mai puțin înțeleasă dintre arte, deși este fundamentală pentru orice cultură. Chiar dacă există culturi care nu manifestă înclinații evidente pentru artele vizuale, nu există nici o cultură care să nu dezvolte o formă sau alta de muzică. Chiar dacă cu toții ascultăm muzică, foarte puțini și-au pus problema cum apare aceasta în creierul nostru și de ce ne place. Deși în aparență sunt simple, ne este încă imposibil să răspundem până la capăt la aceste întrebări. Însuși Darwin considera capacitatea de a percepe muzica drept cea mai misterioasă dintre înzestrările omului și neurologii moderni confirmă acest lucru.

Una dintre principalele probleme în studierea muzicii este faptul că experiența muzicală nu are loc într-o singură parte a creierului. Acțiunea de a percepe o bucată muzicală pune în joc, pe lângă zonele responsabile cu procesarea sunetului din creier, și zone responsabile cu decodificarea limbajului, cu declanșarea emoțiilor și chiar zone care sunt folosite în mod obișnuit pentru funcțiile motorii. Noi batem, în mod inconștient, ritmul odată cu melodia și, prin aceasta, activăm bune părți ale cortexului motor. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu dansăm, cortexul nostru motor dansează întotdeauna pe muzica pe care o ascultăm.

Asta aduce cu sine activarea cortexului vizual. Muzica poate trezi în noi în mod spontan reprezentări vizuale, motiv pentru care foarte mulți artiști vizuali ascultă muzică atunci când creează. Inversa nu este însă valabilă. Arta vizuală, foarte rar și în cazuri izolate pune în mișcare cortexul auditiv cu de la sine putere și asta se întâmplă, de obicei, în oameni cu înclinații muzicale, adică tocmai în aceia care au o mai mare sensibilitate a cortexului auditiv. De aceea, poate că avea dreptate Arthur Schopenhauer când spune că muzica nu exprimă niciodată un fenomen, cum face adesea arta vizuală, ci chintesența acestuia, voința însăși.

În plus, s-a arătat că creierul nostru se adaptează pe parcurs la muzică, uneori chiar mai repede decât la alte fenomene care sunt mai importante pentru supraviețuirea noastră. Deși neurologii nu știu exact explicația acestui lucru, fiecare dintre noi îl poate, cu puțin curaj si voință, experimenta pe propria piele. Vă propun un experiment, care este sigur pentru a-l încerca acasă: luați un stil muzical care nu va place deloc și să ascultați obsesiv, timp de 8 ore pe zi, vreo 7-10 zile la rând. Preferabil este să aveți un playlist destul de lung pentru a nu se repeta piesele prea des. După ce veți trece prin toate stările psihice, de la plictis la enervare, după ce unii dintre dvs. vor somatiza aceste stări și se vor simți fizic rău și posibil să aibă stări de greață, acel gen de muzica nu numai că va începe să vă placă, dar veți ajunge chiar să fredonați în mod mecanic melodii care înainte nu vă plăceau.

Asta arată că creierul nostru construiește efectiv muzica și, până să învețe regulile de construire, are niște încercări nereușite care pot oferi emoții și stări fizice neplăcute. După ce învață însă structura unui gen muzical, creierul nostru începe să pună în joc mecanismele de recompensă care duc la sentimentul de plăcere. Practic, pentru creierul nostru, orice succesiune de sunete este un puzzle pe care trebuie să-l rezolve. Dacă ascultați picăturile de ploaie care cad pe pervaz, adesea la intervale de timp diferite și aparent fără recurență, veți avea impresia, la un moment dat, că ele au ritm și o oarecare melodicitate.

Acesta este creierul nostru în acțiune, încercând să sincronizeze diversele circuite neuronale astfel încât ceea ce aude să aibă un sens, să exprime o emoție sau să evoce o imagine. De aceea, putem spune că muzica este modul în care creierul nostru se sincronizează cu lume și „armonia lumii”, despre care vorbesc filosofii greci, nu ar fi decât o oglindă a activității noastre mentale.

Acest text este făcut pe baza rubricii „Creierul uman și miturile sale”, realizată de Cornel Moraru, și difuzată pe Radio România Cultural, vineri, 30 iunie, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!

Sursa Foto

De ce arta ne atrage atenția? Legile neurologice ale experienței estetice

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *