Iluzia voinței conștiente. Cum și de ce procesele de fundal din creierul nostru ne înșeală!

Iluzia voinței conștiente. Cum și de ce procesele de fundal din creierul nostru ne înșeală!

Cercetările moderne au arătat că marea majoritate a proceselor neurologice ce constituie conștiința sunt procese inconștiente. Practic, mintea noastră reprezintă doar vârful aisbergului care este adăpostit de creierul nostru și despre care știm încă foarte puține. Este ca și cum întregul nostru univers ar fi o mică insulă în mijlocul unui ocean. Este necesar să fie astfel deoarece, dacă am fi conștienți de fiecare bătaie a inimii noastre și de fiecare ciclu al respirației, nu am mai avea cum să ne gândim la altceva. Conștiința nu ne-ar ajuta la nimic dacă noi am fi conștienți de toate procesele prin care ea se formează. Noi avem nevoie de conștiință, ca organ virtual, tocmai pentru a ne apropia de mediu, de a putea face simulări mentale ale posibilităților de acțiune și de a ne feri de potențialele pericole. De aceea, el trebuie să fie perfect transparent. Pentru a funcționa bine, noi nu trebuie să vedem mecanismul de funcționare al conștiinței noastre.

Din punct de vedere neurologic, chiar și voința conștientă este o iluzie deoarece ea este generată de procese diferite din punct de vedere anatomic. Sunt procese inconștiente declanșate la nivel cerebral cu fracțiuni de secundă înainte ca mintea noastră conștientă să perceapă actul de voință. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când ne hotărâm să facem ceva, creierul nostru deja s-a hotărât înaintea noastră.

Structura cerebrală care generează percepția voinței este separată  de sursa acțiunii din creier. De aceea, reprezentarea subiectivă a deciziei conștiente de a acționa este diferită și ulterioară acțiunii respective. Potențialul de pregătire a unei acțiuni apare în creier cu 0,8 secunde înaintea mișcării voluntare a degetului, în timp ce potențialul de mișcare apare cu 0,05 secunde înainte. Pentru că diferența de timp este așa de scurtă  noi percepem ca și cum decizia conștientă ar fi sursa acțiunii. Lucrurile nu stau însă astfel. În timpi neurologici, această diferență este însă destul de mare, suficientă ca creierul nostru să „dicteze” alegerea. De aceea, deciziile inconștiente ale creierului nostru pot fi cel mai ușor observate dând cu banul. Atunci când noi dăm cu banul, creierul nostru este pus în mod artificial să ia decizii în mod inconștient. Înainte de a ne uita dacă a căzut cap sau pajură, creierul nostru deja va fi luat decizia, va fi pornit potențialul de mișcare și noi vom fi sesizat deja ce vrem.

Faptul că voința conștientă este o iluzie nu o face însă irelevantă din perspectivă modală sau legală. Cu alte cuvinte, faptul că deciziile noastre, într-un anume sens, nu sunt luate niciodată de noi, nu implică faptul că noi nu suntem responsabili de ele. Conștiința se poate opune deciziei automatice a creierului. Așadar, decizia conștientă trebuie gândită ca un fel de instrument al conștiinței, gândită ca organ virtual, prin care noi devenim conștienți că suntem autorii propriilor noastre acțiuni și ne atribuim responsabilitate morală asupra lor. Voința este o emoție care indică niște schimbări fizice, nu cauza acestor schimbări.

Acest text este făcut pe baza rubricii „Creierul uman și miturile sale”, realizată de Cornel Moraru, și difuzată pe Radio România Cultural, vineri, 9 iunie, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!

(Sursă foto)

Iluzia deciziilor raționale și distincția neurologică dintre rațiune și sentiment
Originea conștiinței și sinele ca „organ virtual”

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *