Neuroplasticitatea și mitul „creierului matur”

Neuroplasticitatea și mitul „creierului matur”

Înainte ca tehnologia să ne permită să studiem activitatea neuronală în timp real, se considera că, la naștere, creierul nostru începe să se dezvolte și că, undeva la sfârșitul adolescenței, dezvoltarea lui atinge punctul de maturitate pentru ca, după acest punct, schimbările care au loc sunt oarecum negative. Ideea principală din spatele acestei viziuni împrumută însă o reprezentare din sfera altor procese naturale. Gândit ca parte a organismului, creierul atinge maturitatea și îmbătrânește odată cu organismul. Ideea ascunsă este aceea că creierul nostru îmbătrânește odată cu corpul. O astfel de viziune este însă, în ultima vreme, din ce în ce mai mult pusă la îndoială de oamenii de știință.

Studiile recente au arată că această viziune este cât se poate de falsă. Chiar și la maturitate, creierul nostru se schimbă structural cu fiecare activitate nouă învățată. S-a observat, de exemplu, că cei care și-au pierdut vederea prin accident la o vârstă matură au avut capacitatea să își folosească neuronii din zonele vizuale ale creierului pentru a procesa informații auditive. Cu alte cuvinte, într-un oarecare sens, ei au început efect să vadă sunete. Prin asta însă nu trebuie să presupunem că, la nivel calitativ, ei văd sunete așa cum noi vedem culori, ci doar că, în ceea ce privește funcționarea creierului, zonele care odinioară erau alocate vederii, acum sunt alocate auzului.

Mai mult decât atât, s-a arătat faptul că creierul unui copil de 3 ani are cu mult mai multe conexiuni decât cel al unui adult. În prima parte a vieții, copii dezvoltă undeva la 1000 de conexiuni neuronale în fiecare secundă, urmând ca, după vârsta de 3 ani, aceste conexiuni să se stabilizeze și să se specializeze. Cu alte cuvinte, creierul copilului se dezvoltă exponențial în prima parte a vieții, urmând ca pe urmă conexiunile nefolositoare să fie date la o parte și cele rămase să se specializeze și să se întărească.

Practic, de-a lungul întregii noastre vieți săpăm șanțuri neuronale în creierul nostru, adevărate autostrăzi ce ne permit să facem lucrurile mai repede și mai bine, asta însă cu costul acoperirii și ștergerii unui mare număr de conexiuni neuronale. Drept urmare, creierul nostru nu este niciodată matur, ci în continuu proces de adaptare la lucrurile care ne preocupă în viața de zi cu zi.

Această capacitate a creierului de a se adapta stimulilor mediului în timpul vieții umane se numește, în termeni tehnici, neuroplasticitate. În neurologia zilelor noastre, se consideră că există trei mari categorii de schimbări prin care creierul nostru se „reglează” din mers pentru a ne ajuta cât mai bine să trăim.

Cele 3 tipuri de neuroplasticitate:

  • La nivel chimic – pentru potențarea acțiunilor pe termen scurt, creierul schimbă chimia diverselor zone ale sale pentru a potența și încuraja activitatea. Un exemplu de astfel de modificări este ameliorarea pe termen scurt a capacității de memorare – ca atunci când învățăm pentru un examen cu o seara înainte.
  • La nivel structural

    Există două sensuri în care neuroplasticitatea modifică structura însăși a creierului nostru:

  1. conexiunile neuronale sunt modificate atunci când învățăm ceva nou și au impact pe termen lung. Spre exemplu, când învățăm să mergem pe bicicletă, creierul nostru se reprogramează pentru această activitate și, astfel, formează conexiuni noi.
  2. La nivel macro-structural – zone întregi ale creierului sunt modificate astfel încât o activitate să fie susținută. De exemplu, oamenii orbi care citesc în alfabetul Braille, au zone de procesare a percepției tactile mai dezvoltate; taximetriștii au zone de procesare mai mari pentru reprezentarea vizuală.
  • La nivel funcțional – unele zone ale creierului își pot schimba total funcția atunci când este nevoie. De exemplu: oamenii orbi care își folosesc rețelele neuronale specializate în vedere pentru procesarea de informații auditive.

Prin îmbinarea acestor tipuri de neuroplasticitate, creierul nostru își schimbă configurația în fiecare moment, arătând că ideea unui creier matur și format în mod static este un mit. Drept urmare, noi avem resursele de a ne schimba toate reflexele de gândire și obiceiurile, singurul lucru necesar fiind voința.

Acest text este făcut pe baza rubricii „Creierul uman și miturile sale”, realizată de Cornel Moraru, și difuzată pe Radio România Cultural, luni, 8 mai, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!

Funcționalitate și fiziologie – există o hartă funcțională a creierului uman?
Știință, artă și neurologie. Mitul lateralizării funcționale

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *