Știință, artă și neurologie. Mitul lateralizării funcționale

Știință, artă și neurologie. Mitul lateralizării funcționale

Distincția dintre gândirea științifică și cea intuitivă (sau artistică) este una dintre principalele distincții ale istoriei filosofiei și a marcat întreaga filosofie modernă. Odată cu apariția neurologiei însă, putem în sfârșit lămuri unele dintre “dedesubturile” fiziologice ale modului în care gândirea noastră funcționează. Viziunea generală asupra celor două emisfere cerebrale ce constituie neocortexul, care a intrat și în conștiința colectivă a omului modern, spune că fiecare dintre ele sunt specializate în diferite acțiuni punctuale. De aceea, caracterul general al personalității noastre se dezvoltă în funcție de emisfera cerebrală predominantă. Artiștii se presupune a folosi mai mult emisfera dreaptă, iar cei înclinați spre științe mai mult emisfera stângă a creierului. În termeni tehnici aceasta se numește „lateralizare funcțională”.

Mitul lateralizării funcționale a creierului este unul vechi, cu rădăcini în secolul al XIX-lea, când primii neurologi au observat că lezarea sau deteriorarea unei anumite părți a creierului se traduce la nivel conștient în imposibilitatea de a folosi o anumită funcție cognitivă. Spre exemplu, lezarea unei anumite arii din emisfera stângă, aria Broca, poate conduce la imposibilitatea sau îngreunarea producerii discursului.

Cu toate acestea, datele strânse într-un studiu de peste doi ani al celor de la Universitatea din Utah în care au fost analizate scanările cerebrale ale aproape 100 000 de oameni, a arătat că nu există nici o corelație relevantă între personalitatea (artistică/logică) a subiecților și activitatea neuronală în diverse emisfere ale creierului.

Există într-adevăr o lateralizare a anumitor funcții cognitive. Spre exemplu, atât receptarea (aria Wernike) și producerea limbajului (aria Broca) sunt situate, la majoritatea oamenilor, în emisfera stângă, în timp ce creativitatea, imaginația și intuiția ar fi procesate în emisfera dreaptă. Aceasta însă este o împărțire arbitrară deoarece procesele cognitive reale implică în mod normal ambele emisfere. Noi nu avem o imaginație complet separată de limbaj și creativitatea nu apare decât într-un anumit context conceptual mai larg.

De fapt, un studiu asupra unui eșantion de oameni de știință sau studenți înclinați spre matematică și gândire conceptuală a arătat că aceștia nu numai că își folosesc foarte mult emisfera dreaptă (cea artistică), ci și că, între cele două emisfere, sunt stabilite mai multe conexiuni decât în cazul oamenilor normali. Cu alte cuvinte, un matematician bun, poate avea o imaginație mai dezvoltată decât un artist de nivel mediu deoarece el este nevoit să-și reprezinte concepte abstracte. Invers, un artist bun, poate avea o gândire conceptuală foarte bine dezvoltată.

Mai mult decât atât, analiza structurii cerebrale a geniilor (atât din știință, cât și din artă) a arătat că aceștia au număr impresionant de legături între cele două emisfere. Geniul nu este un om „pur artistic”, cum este el reprezentat în conștiința comună, ci un om care poate combina cu ușurință gândirea conceptuală cu cea intuitivă. Așadar, arta și știința nu sunt discipline despărțite printr-o „falie cerebrală” de netrecut, ci, atunci când sunt făcute bine, se implică reciproc.

Sursa Imagine

Acest text este făcut pe baza rubricii „Creierul uman și miturile sale”, realizată de Cornel Moraru, și difuzată pe Radio România Cultural, luni, 8 mai, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!

Neuroplasticitatea și mitul „creierului matur”
Ce nu am învățat la școală despre creierul uman

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *