Câteva repere în istoria neuroștiințelor

Câteva repere în istoria neuroștiințelor

În încercarea lor de a studia creierul, oamenii de știință din toate timpurile s-au lovit de o serie de impedimente. Primul dintre acestea ar fi acela că structura creierului nu este vizibilă cu ochiul liber,ea necesită instrumente specializate, cum ar fi microscopul. De aceea, până în secolul al XIX-lea, nu s-a reușit identificarea celulelor neuronale.

Un alt impediment în studiul științific al creierului uman este faptul că el este închis într-o fortăreață aproape impenetrabilă – cutia cranianăDin această cauză, activitatea creierului, adică creierul viu, a fost un mister până în secolul al XX-lea, când tehnologia modernă ne-a pus la dispoziție instrumente pentru studierea modului în care creierul nostru lucrează.

Pe lângă aceste impedimente se adaugă și faptul că o bună perioadă a istoriei umanității s-a scurs sub interdicția din motive religioase a disecțiilor. Medicii și oamenii de știință din Evul Mediu și din Renaștere operau disecții sub amenințarea pedepsei cu moartea, în condiții foarte vitrege, în miez de noapte și ascunși de privirea tuturor.

 

Istoria pre-științifică a neuro-științelor:

Chiar dacă oamenii au fost fascinați încă din Antichitate de creier și de rolul său în buna funcționare a organismului uman. Se știe că în Egipt, în jurul anului 1600 Î. Hr. se vorbea despre legătura dintre creier și diversele tipuri de traume. Așa numitul „papirus Edwin Smith” este un tratat medical care descrie diverse componente macroscopice ale sistemului nervos – meningele, de exemplu.

În Grecia Antică, Aristotel vorbește în operele sale de biologie (in special in De historia Animalium) despre meninge și face distincția dintre cerebrum (creierul mare) și cerebellum (creierul mic). Cu toate că teoria neurologică a gânditorului grec este influențată de teoria sa metafizică, rolul său în istoria neurologiei nu poate fi negat.

În Spania islamică a Evului Mediu, oamenii de știință arabi s-au dezvoltat o serie de proceduri medicale neurochirurgicale privitoare la tratarea fracturilor craniene și a loviturilor severe la cap. În același timp, în Persia, Avicenna, celebrul filosof scolastic, prezenta în lucrările sale o cunoaștere aprofundată a acestor tratamente chirurgicale.

Abia târziu în istoria universală, odată cu inventarea tehnicilor de microscopie moderne, în secolul al XIX-lea , s-a putut oferi o descriere științifică a neuronilor (1837), pe baza observațiilor microscopice. Această descriere însă, deși a revoluționat neurologia, nu a oferit nici o perspectivă în plus asupra modului în care acești neuroni funcționau.

Abia în al doilea sfera al secolului XX, după inventarea razelor X, oamenii de știință s-au gândit că pot folosi această descoperire, pentru a face prima radiografie a unui creier viu. Acest moment cred că este data nașterii neurologiei moderne, gândită ca știință riguroasă și experimentală. Începând din anul 1927, când s-a făcut prima angiografie cerebrală, s-au descoperit mai multe modalități de a înregistra activitatea cerebrală în mod non intrusiv și, cu toate acestea, încă instrumentele cu care lucrează neurologia sunt rudimentare în comparație cu complexitatea creierului.

Acest text este făcut pe baza rubricii „Creierul uman și miturile sale”, realizată de Cornel Moraru, și difuzată pe Radio România Cultural, luni, 10 aprilie, în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”. Mai jos puteți asculta înregistrarea integrală. Audiție plăcută!

(Sursă Foto)

 

Modalități moderne de investigare a creierului
De ce e creierul nostru atât de fascinant?

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *