Atentatele de astăzi de le Bruxelles au ridicat mai multe probleme legate de coerența și corectitudinea politicilor europene privind imigranții, dar nu despre ele merită să vorbim acum. Ele nu sunt decât „vârful iceberg-ului”, sub care se ascunde o problemă cu tente filosofice importante: problema străinului în genere. Până când nu vom avea o idee bună despre ce înseamnă să fii străin și să primești străinul în propria cultură, nu vom putea avea nici politici coerente de tratare a imigranților. De aceea, să lăsăm puțin resentimentele deoparte și să vedem cum stă treaba cu acest „străin”

În general, încă din Antichitate, străinul a fost o persoană misterioasă și ambiguă: amenințătoare și, în același timp, benefică vieții comunității. Străinii călători aduceau cu ei vești din întreaga lume, invenții, bunuri și cunoaștere. Pentru a nu ieși din spațiul germanic, Odin, zeul suprem ap triburilor germanice, este imaginea străinului prin excelență. El vine în gospodăria omului în mijloc de noapte și, dacă este primit bine, îi oferă omului cunoaștere, prosperitate sau viață lungă. În schimb, dacă nu este primit, aduce doar nenorociri. Dar aceștia erau doar „turiștii”, străinii călători, negustorii care se mutau dintr-o parte în alta. 

Străinul care se muta într-o societate pentru a trăi acolo avea un statut diferit.  El era privit cu circumspecție pentru că orice străin are o față care se arată și una care se ascunde. Noi nu-l cunoaștem în totalitate și, tocmai de aceea, cam toate societățile au simțit nevoia unei distanțări de străinii pe care îi găzduia, câteodată întinzându-se pe mai multe generații. De ce? Pentru că se credea că este nevoie de un timp foarte îndelungat, mai lung decât o viață de om, ca cineva să se acomodeze cu o nouă patrie.

Mai mult decât atât, una dintre cele mai drastice condamnări era condamnarea la a fi străin pe viață, adică exilul, care de multe ori era privită a fi mai rea decât o execuție deoarece te condamna să ai tot timpul privirile asupra ta și la o libertate de acțiune foarte limitată. Într-un fel, erai condamnat să fii pe jumătate om deoarece un am împlinit se poate împlini doar pe pământul său natal, unde cunoaște obiceiurile și moravurile și unde este cunoscut de toți membri comunității.

Și aici vine problema spinoasă. În lumea de astăzi toți suntem străini, suntem cu toții exilați într-o lume pe care nu o mai simțim ca „a noastră”. Suntem închiși în niște cutii de chibrit pe care le numim apartamente și nu ne cunoaștem vecinii, nu ne găsim împlinirea pentru că nu mai avem un loc pe care să-l numim „acasă” și ne căutăm fericirea în lucruri exterioare. Ne întâlnim mereu cu parteneri, dar nu cu prieteni, facem „networking” dar nu comunicăm, ne facem selfie-uri, nu poze de grup. Omul modern nu este nicăieri acasă și asta se vede din faptul că niciodată nu-și găsește odihna: este mereu frustrat, mereu aleargă după ceva, niciodată nu are timp.

Problema, când e vorba de imigranți, e ca poți construi case pentru ei, și poți avea toate condițiile pe care și le doresc, dar nu-i poti face să se simtă „ca acasa” pentru că nici noi nu știm ce mai înseamnă asta. Abia aici e problema spinoasă care e una planetară, și nu privește doar o anumită țară. Ea este problema principală a lumii contemporane: nu mai suntem nicăieri acasă. Și de aceea este normal să nu putem să integrăm „imigranți” în societățile noastre. Cum am putea-o face? Dacă noi nu ne simțim „acasă” în lumea noastră, cum vom putea să-i facem pe alții să se simtă astfel?

Așadar, nu e vorba despre politici, ci este vorba despre viața fiecăruia. Atâta timp cât ne simțim într-o gloată, nu într-o comunitate, atâta timp cât nu avem timp pentru noi înșine și pentru cei care ne sunt prieteni, atâta timp cât „putem lăsa totul în urmă”, cu toții suntem imigranți și cu toții suntem niște „bombe cu ceas” care vor exploda mai devreme sau mai tarziu. Și chiar dacă explozia nu este una fizică ci psihologică, odată cu ea îi afectăm și pe cei din jurul nostru în moduri poate mai grave decât o poate face orice terorist.

(Sursa imagine)

Izvoare de filosofie: Despre umor cu umor și...seriozitate
Limitele artei in societate!