Visurile au fost dintotdeauna învăluite într-o aură misterioasă. Încă din antichitate, unele dintre ele au fost privite ca semne divine sau ca premoniții privitoare la viitorul apropiat. Odată cu dezvoltarea știiinței și tehnologiei, însă, această aură a început încetul cu încetul să dispară. Așa se face că, la ora actuală, s-au înaintat mai multe teorii privitoare la rolul și scopul visurilor noastre.

În primul rând, trebuie menționat că, chiar și în timpul somnului, creierul nostru este foarte activ. Aproape la fel de activ ca în starea de veghe, fapt ce ne arată că, dacă ar trebui să căutăm sursa visurilor noastre, aceasta ar trebui căutată în neurologie. De asemenea, este știut că sunt două faze ale somnului – un somn mai „superficial”, caracterizat prin mișcări rapide ale ochilor („REM sleep”), și un somn mai adânc, în cadrul căruia toți mușchii noștri sunt relaxați.

S-a dovedit că, în această a doua fază a somnului, există visuri pe care, cel mai adesea, nu ni le amintim. Majoriatea celor pe care le ținem minte au loc în faza REM. Cu toate acestea, experimentele de laborator arată că, în cazul somnului adânc, noi recapitulăm mental evenimentele marcante din ziua care tocmai a trecut pentru a le armoniza cu experiența noastră generală. 

Cu alte cuvinte, unul dintre rolurile visurilor este acela de a oferi un „teren de antrenament”, un fel de simulare, în vederea îmbogățirii experienței noastre. Acesta este și concluzia la care au ajuns biologii evoluționiști. Motivul pentru care cel mai adesea nu ne amintim aceste visuri este că, în timpul lor, activitatea celebrală este intensificată în unele zone (cum ar fi în zona memoriei) de aproximativ 10ori, spre deosebire de somnul REM, unde activitatea este normală. Cu alte cuvinte, în timpul somnului adânc, noi retrăim, pe fast-forward, viața noastră și încercăm să integrăm experiențele trecute cu cele actuale pentru o imagine coerentă asupra lumii.

Costul unei astfel de funcții este destul de mare. În timpul somnului, orice organism este mai vulnerabil decât în stare de veghe. Gândiți-vă la oamenii preistoriei, catre trăiau în junglă înconjurați de mii de animale de pradă. „Somnul de frumusețe” era o chestiune destul de riscantă pentru ei și, tocmai de aceea, multe animale au dezvoltat mecanisme de apărare (cum ar fi somnul cu un ochi deschis).

Cu toate acestea, nevoia de somn și, mai ales, nevoia de somn adânc, în care ne îmbogățim experiența în mod inconștient, esta atât de imporantă încât majoritatea organismelor au dezvoltat într-un fel sau altul această abilitate.

Un caz interesant este cel al păsărilor călătoare care, în timpul migrațiilor peste oceane, pot ajunge să zboare fără oprire timp de săptămâni întregi. Chiar și la ele există o anumită formă de somn, care, însă, nu este însoțită de inactivitate fizica, ca în somnul obișnuit. Practic, unele păsări dorm în timp ce zboară, fapt ce le permite să străbată distanțe de mii de kilometri fără oprire. 

Oricare ar fi însă rolul visurilor, este clar că ele sunt un fenomen ce merită studiat și asupra căruia merită să ne oprim atenția. Această teorie științifică conform căreia visul este, printre altele, un mod de a ne îmbogăți experiența este, până acum, cea mai riguroasă care a apărut. Pe viitor, sunt de așteptat și alte teorii interesante care să ne dea o idee mai clară asupra modului în care visurile ne ajută să avem o viață mai coerentă și împlinită. De aceea, merită să stați cu ochii pe cercetările din domeniu.