Felul în care fiecare dintre noi se raportează la propria existență este determinant pentru nivelul de fericire și împlinire la care putem ajunge. Cu toate acestea, de multe ori ne luăm problemele zilnice prea în serios și uităm un lucru simplu: oricât de complicată ar părea existența noastră se aseamănă foarte mult cu un joc.

Haideți să ne gândim de ce anume am avea nevoie pentru un joc? Avem nevoie de niște reguli și de niște jucători care să cadă de comun acord că respectă acele reguli cât timp sunt prinși în joc. În plus, mai avem nevoie de un „arbitru”, care să observe când regulile nu sunt respectate și să dicteze sancțiuni. Așa cum este prezentată teoria jocului de către Johan Huizinga în cartea sa „Homo ludens”, orice activitate din viața noastră poate fi văzută ca un joc.

Gândiți-vă puțin la societatea în care trăim. Fiecare dintre noi am căzut de acord să trăim după anumite convenții sociale, după anumite reguli, care sunt valabile atâta timp cât participăm la acest imens joc social. În plus, avem instituții care au datoria de a se interesa de respectarea regulilor (Poliția). Avem chiar și câștigători în acest joc, avem și învinși. După cum puteți vedea, diferența dintre societate și un meci de fotbal, de exemplu, nu este una structurală, ci de detalii. Cu alte cuvinte, avem aceleași elemente esențiale și într-o parte și în cealaltă.

Asta nu înseamnă, însă, că jocul nu trebuie luat în serios. El este o chestiune foarte serioasă atâta timp cât suntem implicați în el și ne definește realitate. De altfel, chiar din antichitate s-a observat că există două tipuri de oameni: cei care iau parte la jocul societății și cei care se rezumă la a-l privi „din afară” și de a-l contempla. Aceștia din urmă sunt considerați de Pitagora „mai înțelepți” pentru că ei au puterea de a vedea jocul societății în esența lui.

Avantajul acestei contemplări este realizarea faptului că modul în care acționăm și în care ne comportăm față de ceilalți nu este decât un mod în care ne conformăm regulilor societății. Nu este nimic intrinsec real la aceste comportamente ale noastre, ci sunt doar convenții pe care alegem (de multe ori sub presiunile societății înseși) să le respectăm.

Problema cu convențiile acceptate inconștient sau sub presiune socială este că nasc frustrări și complexe (mai multe despre asta aici), iar acestea duc, în general la o viață nefericită și la un sentiment de neîmplinire. Soluția ar fi să realizăm că ceea ce facem și modul în care ne comportăm nu sunt decât convenții într-un joc la care luăm cu toți parte și care trebuie tratat cu toată seriozitatea necesară, însă nu trebuie privit ca fiind singura realitate posibilă.

Regulile sociale diferă de la perioadă la perioadă, drept urmare, nu trebuie să le acordăm decât un rol limitat în dezvoltarea noastră. Dacă un jucător de baschet (spre exemplu) se simte bine atunci când practică sportul la care este bun, și noi ar trebui să fim mai atenți la plăcerea de a trăi pur și simplu decât la micile obstacole care ni se pun în cale.

Cu alte cuvinte, dacă viața e un joc, ea trebuie trăită cu entuziasmul și plăcerea cu care practicăm sporturile noastre preferate sau hobby-urile noastre. Dar, pentru acest lucru trebuie să conștientizăm convențiile la care luăm parte, să privim de pe margine spectacolul pe care ni-l oferă alții și, atunci când ne implicăm, să ne implicăm  în viață fără a uita că avem libertatea de a alege singuri jocurile la care vrem să luăm parte și pe cele de care vrem să ne ferim.