Ludwig Wittgenstein spune undeva că „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. Problema este, însă, că noi în general practicăm tăcerea și în legătură cu lucrurile despre care putem și chiar trebuie să vorbim. Iar această tăcere poate duce la mari probleme în legăturile noastre cu oamenii, fie ei colegi de muncă, șefi, prieteni sau parteneri de viață. De aceea, este bine să vedem ce pot spune lucrurile pe care evităm să le spunem despre noi.

Adesea, faptul că evităm un subiect deonotă o problemă, un „punct sensibil” pe care simțim că trebuie să-l păstrăm „pentru noi”. Este ca un fel de modalitate reflexivă de apărare: dacă întoarcem spatele unui lucru, avem impresia că acel lucru nu mai există.  Din păcate, lucruri nu stau astfel. Problemele noastre vor continua să persiste, adesea cu efecte indirecte foarte periculoase, chiar dacă nu vorbim despre ele.

Mai mult decât atât, multe dintre aceste „puncte sensibile” pot fi rezolvate doar prin reflecție și dialog. Printre cele mai mari probleme ale erei noastre se află depresia și complexul de inferioritate (citește mai mult aici) și este dovedit faptul că ele nu au cum să treacă fără efortul de a le înțelegere și de a discuta despre ele. De aceea, trebuie să ne privim temerile și nesiguranțele în față pentru a nu ne lua prin surprindere atunci când ne este lumea mai dragă.

În plus, trăim într-o societate în care relațiile sunt construite pe ideea de încredere. Faptul că cineva refuză să vorbească anumite lucruri cu tine și, cu toate acestea, se declară „prietenul tău” sau „iubitul tău” ridică mereu suspiciuni. Și pentru că noi, oamenii, suntem ființe care iubesc scenariile complicate și dezvăluirea „presupozițiilor ascunse”, o problemă minoră poate căpăta dimensiuni inimaginabile în mintea unui partener de viață. De aceea, pentru a evita dramele și exagerările, este bine să dăm dovada de deschidere și sinceritate.

Fără îndoială că, fiecare, avem micile noastre secrete despre care nu vrem să vorbim. Însă și când vine vorba de acestea, este bine să fim deschiși și să abordăm problema în mod matur, explicându-le celorlalți că este o chestiune personală pe care vrem s-o păstrăm pentru noi și că nu trebuie să își facă griji sau presupuneri în legătură cu „implicațiile ascunse” în spatele tăcerii noastre. Deși, de multe ori, tăcerea spune ceva există și tăcere care nu ascunde nici o semnificație „mai profundă” în spate. Nu trebuie să uităm asta.

Așadar, lucrurile nerostite nu devin, ca prin magie, nimic dacă nu vorbim despre ele. Ele ne rămân în minte și ne influențează la fiecare pas comportamentul. Tocmai de aceea, trebuie să devenim conștienți de ele, șă le analizăm și să le împărtășim, dacă este cazul, cu oamenii care contează pentru noi. Dacă nu avem astfel, ne va veni greu atât nouă cât și celorlalți să ne înțelegem. Astfel, comunicarea poate juca un rol important pentru dezvoltarea noastră personală pentru că atunci când vorbim despre problemele noastre cu ceilalți, pe lângă faptul că construim o relație durabilă, avem acces și la un alt punct de vedere, eventual diferit ce propria noastră opinie.

Acesta este un alt mod în care prietenia, prin împărtășirea lucrurilor ne rostite, ne poate ajuta să ne deschidem orizonturile de gândire și să ne simțim mai bine atât cu noi înșine, cât și cu alții. Despre alte moduri în care prietenia ne poate ajuta în dezvoltarea personală, am scris aici. Pornind de la „o discuție ca-ntre prieteni” putem ajunge la idei și concluzii folositoare, la probleme rezolvate și la o relație mai sinceră. De aceea, merită efortul de a ieși din „zona noastră de confort” și de a vorbi despre lucrurile pe care le-am vrea uitate.