Zilnic suntem confruntați cu un potop de aforisme servite pe toate rețelele de socializare, în toate formatele și pe toate temele imaginabile. Nimic nu scapă înțelepciunii Facebook-ului. De la Platon până la Einstein, de la Aristotel până la Marx, toate problemele omenirii sunt „documentate” prin aforisme. Cu cât mai scurte și „senzaționale”, cu atât mai bine. Și asta pentru că, aparent, sunt foarte puțini care mai au răbdarea să citească o carte de la cap la coadă. Se vede din faptul că toată înțelepciunea online este citată doar „cu numele”, fără indicație exactă la cartea în care găsim respectivul „citat”.

Astfel, chiar dacă dorești să vezi mai pe larg contextul în care apare o anumită idee „populară” nu ai cum să reconstitui exact sursa, ceea ce face ca astfel de idei să vină fără „precauții și instrucțiuni de folosire”. Este exact ca și  cum ai cumpăra medicamente de la farmacie fără etichetă și prospect. Este posibil să ajungeți în situații penibile, însă majoritatea situațiilor pot fi chiar fatale. Ați avea încredere să faceți asta?

Aparent, mulți oameni au. Și dacă nu credeți că „ideile pot să omoare”, gândiți-vă la ce îi face pe oameni să înceapă războaie, să facă atentate teroriste și să se revolte. Niște idei, desigur. Și dintre toate ideile, se pare că ideile religioase au tendința de a da cel mai des naștere unor comportamente care sunt evident în dezinteresul individului. Gândiți-vă la câți oameni au murit de-a lungul istoriei pentru a-și susține ideile și pe urmă gândiți-vă dacă mai sunteți dispus să acceptați orice idee, fără a analiza atent contextul în care este găsită. În măsura în care evoluția speciei umane este mult mai rapidă decât cea a ADN-ului pe care îl avem la bază, singura noastră șansă de a ne adapta mediului este aceea de a ne forma un sistem de gândire cât mai „corect” cu putință.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că orice idee, oricât de bine ar suna, trebuie privită, într-o primă fază, cu scepticism. Și nu vorbesc despre un scepticism prost înțeles, prin care deja „negăm” valoarea de adevăr a unui lucru. Din contră, trebuie să analizăm foarte bine o idee înainte de a o accepta și integra în sistemul nostru de gândire. Abia după ce ne asigurăm că premisele pe care ea se construiește sunt acceptabile, putem să o luăm ca atare și să o folosim.

Echivalentul pe plan intelectual al aforismului „shareuit” pe Facebook este dogma. Și nu vorbesc despre dogma în sens religios, ci despre orice idee acceptată (sau respinsă) fără prea multe reflecții și care, prin premisele pe care le are la bază, ne poate deforma sistemul de gândire. De fapt, gândirea și dogma (în acest sens), se exclud reciproc în măsura în care cea din urmă indică tocmai gândirea scoasă din contextul ei și prezentată ca fiind de sine stătătoare.

Revenind la analogia cu medicamentele, dogma corespunde unei pastile al cărei rol nu este cunoscut și pe care o luăm doar pentru că „ni se pare frumoasă”. La fel, ideile frumoase pot avea urmări urâte și una dintre cele mai urâte urmări ale oricărei idei acceptată fără reflecție este aceea de a avea tendința să anuleze orice gândire. Practic, ideile pot să omoare gândirea. 

Astfel, cu cât ne obișnuim mai mult să acceptăm lucrurile fără a ne pune prea multe întrebări asupra lor, cu atât gândirea noastră slăbește. Vă puteți gândi la creier ca la un mușchi care trebuie antrenat. Fără antrenament, creierul devine din ce în ce mai leneș și lumea noastră din ce în ce mai monocromă. Asta pentru că gândirea înseamnă nuanțare și avem nevoie de toate nuanțele și culorile pentru a ne forma o imagine fidelă a realității.

Singurătatea și paradoxurile ei
Ce se întâmplă în creierul nostru când atingem excelența