Am scris acum câteva săptămâni despre faptul că nu este foarte complicat să ajungi cel mai bun într-un domeniu, îți trebuie doar voință și vreo 10 000 de ore de exercițiu (citește mai multe aici). Nu am vorbit acolo, însă, despre faptul că exercițiul îndelungat ne provoacă schimbări fiziologice în creier și ne face să ne privim altfel pe noi înșine.

În primul rând, fiecare domeniu de activitate are instrumente și tehnici specifice. Așa cum un chirurg ajunge să folosească bisturiul cu precizie, și noi, când ne familiarizăm cu un domeniu, ajungem să folosim instrumentele specifice respectivului domeniu din ce în ce mai bine și mai natural. Adesea, chiar uităm de faptul că folosim un anumit instrument și ne concentrăm doar pe ceea ce avem de făcut. Spre exemplu, în acest moment, când tastez articolul, gândul meu este la ceea ce scriu, nu la modul în care folosesc tastatura.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, creierul nostru face un lucru fascinant. El integrează ustensilele pe care le folosim zilnic în propria noastră imagine inconșitentă despre sine. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al creierului nostru, noi suntem și ustensilele pe care le folosim. Thomas Metzinger vorbește într-o carte de-a lui despre faptul că, prin folosire repetată, noi devenim una cu uneltele pe care le folosim, așa cum un pilot de formula unu este una cu mașina lui: nu mai avem nevoie de efort conștient pentru efectuarea sarcinilor noastre cotidiene.

Aceasta este și deosebirea între „profesioniști” și „începători”. Cei din urmă încă au nevoie de efort conștient pentru a folosi instrumentele lor. Asta înseamnă că fac lucrurile mai încet și mai „stângaci” decât cei deja acomodați cu munca lor, care nu au nevoie să se gândească decât la ce anume trebuie să facă, nu și la cum trebuie acel lucru făcut. Un pianist profesionist se concentrează doar asupra liniei melodice și asupra interpretării partiturii, în timp ce unul amator se gândește și la tehnica care trebuie folosită în interpretare. De aceea, amatorul nu poate interpreta partituri foarte complicate sau rapide.

La fel se întâmplă în orice domeniu, chiar dacă instrumentele pe care le folosim sunt „virtuale” (programe de calculator, de exemplu): pentru a fi cel mai bun în ceea ce faci, trebuie să fii una cu instrumentele muncii tale și să-ți rezervi eforturile conștiente doar pentru produsul pe care dorești să-l creezi.

Această „extindere” a sinelui pentru a îngloba și ustensilele muncii noastre are, însă, și urmări mai profunde. Ea ne influențează imaginea conștientă despre noi înșine și ne poate influența și stima de sine, atunci când job-ul pe care îl avem contravine dorințelor noastre. De aceea, alegerea carierei pune în joc mult mai mult decât propria supraviețuire. Ea ne schimbă pe noi înșine ca oameni și, astfel, ne croiește destinele.

Din acest punct de vedere, este cât se poate de adevărat că ești ceea ce faci! Așadar, este bine să ne întrebăm din când în când dacă ne place ceea ce facem, pentru că altfel ajungem să devenim ceea ce nu dorim. Și de aici vin toate frustrările, nervii și stresul – din faptul că imaginea noastră reală despre sine intră în contradicție cu imaginea pe care vrem să o avem despre sine.

 

Aforismele sau cum pot ideile să omoare gândirea
Cititul ca fitness pentru minte și cartea ca prelungire a imaginației