Libertatea este una dintre așa-numitele „valori universale” ale omenirii. În numele ei s-au purtat războaie și s-au jertfit oameni, însă puțină lume se întreabă: Ce înseamnă, mai exact, liberatatea? De aceea, în lipsa unei definiții, ea este ori ceva abstract, ca un ideal greu de atins, ori ceva foarte concret, exprimat prin drepturi și privilegii. Dar, la o scrută privire prin sistemele filosofice ale lumii de astăzi și prin mentalitățile colective putem să ne dăm seama că avem de-a face cu cel puțin două modele de libertate: unul Occidental și altul Oriental.

Libertatea prin ochii unui Occidental

Să începem cu  modelul Occidental, pentru că el este cel în care trăim. Pentru cultura „vestică”, libertatea este gândită în modul cel mai concret posibil. Ea aproape că se „materializează” și devine ceva palpabil care poate fi cumpărat, negociat și transferat. De aceea, liberatea ia în Occident două forme principale: cea politică și cea personală.

a) Libertatea Politică

Liberatea politică se materializează concret prin drepturi și obligații cetățenești. Calitatea de a fi cetățean vine cu anumite drepturi (cum este dreptul la vot) și cu anumite obligații (cum este cea de a respecta legile comunității). Dacă individul își respectă obligațiile, îi sunt garantate și drepturile. Dacă nu, o serie de drepturi îi pot fi suspendate temporar. Acesta este cazul suspendării dreptului la liberă circulație în cazul infractorilor.

După cum se poate vedea cu ochiul liber, acest tip de libertate este unul relativ, care se naște doar printr-o serie de îngrădiri. Există un „spațiu al libertății”, ca un fel de țarc, din care, dacă ieși, ești mâncat de lup. De asemenea, pentru că nu depinde direct de fiecare individ în parte, acest model al libertății  este foarte fragil și poate fi uzurpat foarte ușor. De aceea se consumă energii și resurse imense în Occident pentru a menține la putere regimuri democratice – singurele care sunt concepute astfel încât să mențină libertatea politică.

b) Libertatea individuală

După cum am văzut, libertatea individuală este legată de libertatea politică prin drepturile omului. Declarația universală a drepturilor omului, oricum am da-o, tot un act de voință politică este. Dar, ea ia chip concret în ideea de timp liber și de liber arbitru. Timpul liber este acel timp în care ești liber să faci ce vrei și este opus serviciului, ca timp în care lucrezi și, în principiu, nu faci doar ce te taie capul. Astfel, pentru a avea timp liber, trebuie să câștigi prin intermediul serviciului niște bani pe care să-i folosești ca „resursă pentru libertatea ta”. Am scris într-un articol anterior de ce acest mod de a vedea lucrurile este cel puțin îndoielnic, n-o să repet acum.

Constatăm însă că și acest tip de libertate este relativ. Timpul liber este condiționat de vinderea unui interval de timp ca resursă pentru a câștiga niște bani. De asemenea, este și un model foarte determinist. Dacă nu lucrezi pentru a câștiga bani pe care să îi cheltui în timpul liber, atunci și alegerile tale devin limitate – cu alte cuvinte, „liberul arbitru” nu mai e chiar atât de liber.

De aceea, până la un anumit punct, întregul sistem al libertății în Occident este controlat fie prin mijloace politice, fie prin mijloace financiare. O astfel de situație provoacă un climat destul de stresant pentru individ și o foarte mare anxietate. Acești factori, la rândul lor, contribuie la o viață nefericită, la un materialism dus la extrem și la activism politic vecin cu panica. Toate acestea, nu sunt manifestări normale, însă sunt necesare în climatul cultural al Occidentului.

Există totuși o categorie de „occidentali” care au propus o altă viziune asupra lumii. Este vorba despre filosofii greciei antice, în frunte cu stoicii. Ei promovau o doctrină a libertății spirituale, a detașării de realitatea imediată și de presiunile momentului pentru a simți bucuria și liniște pe plan spiritual. Dacă nu ați observat că am pus, de această dată, termenul „occidental” în ghilimele, vă atrag atenția acum. Asta pentru că, oricât i-am trage noi spre Europa, grecii din antichitate erau mai mult de jumătate orientali. Nu numai că se întindeau până în Asia Mică, dar își luau toată inspirația și educația din Orient. De aceea, despre mai toți marii filosofi greci se spune că au călătorit în Egipt, India sau Mesopotamia pentru a se instrui. Ei sunt jumătate occidentali (pentru că aveau puternice inclinatii politice și financiare), însă și pe jumătate orientali.

Libertatea prin ochii unui oriental.

În orient, libertatea este preponderent spirituală și tocmai de aceea nu mai apar decât pe alocuri și în situații extreme dezbateri legate de realitatea concretă – politică, individuală sau financiară. Toate doctrinele libertății de la hinduism la budism și de la confuciansim la taoism sunt axate pe dezvoltarea prin diverse practici spirituale a unei libertăți de gândire superioare, care să facă omul mai fericit, mai împlinit și mai împăcat cu sine.

Avantajul acestor preocupări este acela că libertate spirituală nu depinde de factori externi și, ca atare, nu poate fi „răpită fără voia individului”.  Per total, calitatea vieții în sine poate fi mai bună dacă ne concentrăm pe spiritualitate. De aceea, pentru mulți budiști (de exemplu) libertatea nu este definită în raport cu realitatea exterioară, ci cu cea interioară, cu cea sufletească. Eforturile lor sunt axate pe schimbarea radicală a modului de a percepe lume, pe dezrădăcinarea prejudecăților „înnăscute” (cum ar fi aceea a realității eului sau a solidității lucrurilor) și, prin această schimbare, pe liniștirea spiritului.

Este posibil ca, din această diferență de concepere a libertății, să provină și preocupările diferite ale occidentalului și ale orientalului, dar despre acestea într-un articol viitor. Ce mai vreau să observ este faptul că pentru omul occidental, doctrinele libertății din orient par prea mistice  tocmai pentru că nu avem de-a face cu aceleași presupoziții. Dar puțină spiritualitate nu ar strica în contextul de azi al occidentului care devine din ce în ce mai materialist și axat pe lucruri care, analizate din punctul de vedere al individului, sunt lipsite de importanță. Dacă budismul sau taosimul sunt prea exotice pentru voi, puteți încerca stoicismul sau epicureismul. Toate vă vor aduce un plus de spiritualitate în viață și vor forma un mediu bun pentru dezvoltare personală și împlinire.