Știm pe propria piele cât de tentante pot fi unele produse care realizăm că nu sunt sănătoase și nu ne fac bine. Doamnele care țin dietă știu cât de tentantă este o pizza după o săptămână plină de salate și domnii care conduc mașini știu cât de tentantă este o bere într-o zi de vară atunci când nu ai voie să o bei. Dacă ne-am comporta rațional, așa cum presupun majoritatea teoriilor economice tradiționale, ar trebui să alegem de fiecare dată apa în locul berii și salata în locul hamburger-ului. Motivul pentru care nu se întâmplă așa este acela că, în multe dintre deciziile pe care le luăm, noi suntem cel mai adesea mânați de dorințe subiective și iraționale.

Acesta este și motivul pentru care teoriile economice tradiționale „nu țin” și oamenii au început să cerceteze mai atent pattern-urile de comportament generale pentru a vedea cum se poate adapta mai bine economia la cerințele „pieței” (așa numitele „teorii economice comportamentale”). Dar nu numai la nivelul general al piețelor de consum, ci și la nivelul individual al fiecăruia dintre noi, putem observa acest conflict dintre „rațiune” și „dorință”, a cărui rezolvare nu este niciodată unilaterală. Cu alte cuvinte, nici renunțarea totală la dorințe (un fel de „asceză” susținută), nici ghidarea exclusivă după acestea (un fel de „hedonism” dus la extrem) nu rezolvă conflictul, ci doar „îi întorc spatele” și îl agravează. 

Rezolvarea ar consta într-o „armonizare” a dorințelor, astfel încât ele să fie raționale. Cu alte cuvinte, în eliminarea treptată a obiceiurilor care nu numai că ne consumă resurse, dar ne pot și îmbonlăvi. Pentru acest lucru însă, trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne pândim la fiecare gest. De aceea, trebuie să fim propriul nostru stalker, gata de a ne prinde pe noi înșine pe picior greșit. 

Fumatul, alcoolul, cafeaua și, în general, toate viciile la care ne putem gândi nu sunt decât tot atâtea moduri de a ne preda (mai mult sau mai puțin rațional) dorințelor noastre. De aceea, refuzarea totală a compormisului, cât și predarea necondiționată pot fi la fel de distructive. În primul caz pentru psihicul nostru, care se luptă să suprime dorințe infinite. În cel de-al doilea caz, pentru trupul nostru, care se luptă să funcționeze, asaltat fiind de tot felul de practici bonlăvicioase. Așadar, pentru a fi împăcați nu noi înșine, trebuie ca predarea față de dorințe să fie făcută, însă după o negociere atentă.

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă să păstrăm ceea ce Aristotel ar numi „calea de mijloc” între rațiune și dorință. Noi trebuie să ne menținem undeva între animalul nostru de companie (care nu are rațiune) și robotul nostru de bucătărie (care nu are dorințe). Dar o astfel de cale nu este ușor de găsit tocmai pentru că nu avem o „rețetă” dinainte prescrisă pentru „cât înseamnă «destul» în cazul fiecăruia dintre noi”. Fiecare dintre noi avem propria noastră „măsură de iraționalitate” căreia trebuie să ne predăm.

Așadar, în acest domeniu, există tot atâtea rețete, câți indivizi sunt și, tocmai de aceea, nu ar trebui să vă încredeți prea mult în cei care vă promit „o cale scurtă către succes” sau o „rețetă a sănătății”. Aceștia nu pot decât să vă ofere fie rețeta „lor” (care, în cel mai probabil caz, nu va funcționa) sau să vă mintă în față. În nici unul dintre cazuri nu veți avea nici un beneficiu. Cu alte cuvinte, singurul mod de a-ți găsi calea de mijloc este să-ți scrii chiar tu rețeta.

Revenind la întrebarea din titlu: De ce mâncăm mai mulți hamburgeri decât salate? Pentru că nu știm să negociem cu dorințele noastre și nu știm să facem compromisuri „în favoarea noastră”. Putem bea alcool atâta timp cât nu ne face să ne simțim ca loviți de tren a doua zi; putem fuma atâta timp cât asta nu ne afectează sănătatea; putem mânca atâta timp cât nu înghesuim în noi într-o singură zi suficiente calorii pentru supraviețuirea unui trib de africani. Începem cu asta. Ulterior ne putem antrena dorințele să fie mai raționale, scopurile să fie mai precise și gândirea mai calculată. Astfel, încetul cu încetul, putem prelua controlul asupra dorințelor și vieții noastre.