Ceva profund greșit în concepția despre muncă în România

Ceva profund greșit în concepția despre muncă în România

Gândindu-mă la modul în care este privită munca în România, mi-am dat seama că nici nu e de mirare că lucrurile nu merg cum trebuie în țara asta. Chiar dacă o facem de multe ori inconștient, toți contribuim prin limbajul nostru la această greșeală de gândire care, pentru a fi rectificată, trebuie trecută prin filtrul logicii, prin laboratorul de gânduri. La noi, încă mai dăinuie concepția învechită conform căreia munca este ceva care nu trebuie să-ți placă și pe care o faci doar ca să fii în rândul lumii și ca să-ți câștigi existența. Lucrurile care-ți plac cu adevărat se fac în timpul liber, nu la muncă.

Cum vorbim despre muncă

Să ne uităm puțin la modul în care vorbim despre muncă, pentru că limba pe care o folosim este mai bătrână și mai înțeleaptă decât noi. Opunem adesea sarcinile de serviciu cu lucrurile făcute „din plăcere”. Este ca și cum, ne-am interzice să ne simțim bine la muncă. Munca ar trebui să fie ceva profund neplăcut, chinuitor și chiar dureros – ca un fel de „purgatoriu” în care ne câștigăm timpul liber.

Consecințele cele mai puternice ale acestei raportări le simt – adesea din partea celorlalți – cei care activează în domenii „liberale”. În general artiștii (fie ei designeri, graficieni, muzicieni, fotografi sau pictori) sunt cei care sunt văzuți ca „făcând ceea ce le place”. Într-un fel, cei care „muncesc pe bune” se așteaptă de la fotografi, graficieni, Dj sau formații să facă lucruri „pro bono” tocmai pentru că munca lor nu este văzută ca „muncă adevărată”. Munca adevărata este fie cea cu program fix de corporație, fie cea fizică. „Muncești pe bune” fie dacă cari cu cârca, fie dacă ai program fix, sef pe care trebuie să-l suporți și atmosferă apăsătoare de birou. Dacă faci muzica sau pictezi, nu muncești pe bune.

Prin chiar această viziune, se denaturează profund sensul termenului „pro bono”, pentru că acesta nu a însemnat niciodată a face ceva gratis pentru o persoană particulară. Pro bono înseamnă a lucra gratis pentru o cauză care are legătură cu binele public – ceea ce am numi o cauză „umanitară”, în sens larg, incluzând aici orice are ca scop transformarea societății în bine.

Mai mult decât atât, aproape orice freelancer din zona profesiilor liberale este văzut ca un fel de șomer care ar trebui să-și bage mințile în cap, să își ia un job pe bune și să facă ce-i place în timpul liber. Ca toți oamenii normali.

Adevărul este, însă, că lucrurile nu stau chiar așa. Există oameni care, dacă scriu o frază pe Facebook își pot aduce mai multe vânzări decât tot departamentul de marketing, există oameni care, dacă pun muzica 30 de minute într-un club strâng mai mult public decât toți DJi rezidenți din Centrul Istoric la un loc și există oameni care, dacă îți fac design-ul etichetei produsului tău aduc un plus mai mare decât tot departamentul de vânzări la un loc. Acești oameni, chiar dacă fac ceea ce le place, trebui plătiți pentru că aduc mai multă valoare produselor tale. De asemenea, ei ar trebui tratați cu respectul care li se cuvinte pentru profesionalismul lor, nu pe baza unor prejudecăți conform cărora „a munci mai mult înseamnă” și „a munci mai bine”.

Și ca să mai dau un argument pentru incoerența concepției despre muncă în România, să ne oprim asupra conceptului de „interes”. Dacă faci lucruri „din plăcere”, nu trebuie să fii plătit. Dacă faci lucruri doar „din interes”, nu e etic, ai un comportament perfid și meriți să fii disprețuit. Poate că este așa, dar intrăm într-un impas. Într-un fel, angajatorii îți cer să faci lucruri care nu-ți plac și, în același timp, să iubești afacerea lor așa cum o iubesc ei înșiși – necondiționat. Nu vi se pare cam imposibil de atins acest „ideal”? Mie da.

De aceea, economia românească este așa cum e. Pentru că toată lumea e încurajată să facă ceea ce nu-i place, prefăcându-se că-i place sau să facă ceea ce-i place fără să câștige bani (sau să câștige sume derizorii). Or, s-a dovedit că excelența este atinsă atunci când faci ceea ce-ți place și ești, în același timp, plătit corect pentru munca ta! Cu alte cuvinte, excelența nu poate fi atinsă în România decât întâmplător sau prin diverse strategii de manipulare a opiniei celorlalți. Realitatea arată că sunt mulți oameni în România cărora le place ceea ce fac, drept urmare, este posibil să avem o genă de strategi pe undeva prin ADN – norocul nostru.

Cum ar trebui să arate o concepție despre muncă corectă

Probabil ați văzut filme americane în care apare replica: „Mi-a făcut plăcere să fac afaceri cu tine”/ „Plăcerea a fost de partea mea”. Cam asta e o atitudine normală față de muncă: aceea că lucrurile pe care le faci trebuie făcute cu plăcere și cu folos.

De aceea, în primul rând, munca ar trebui plătită, de orice fel ar fi ea, atunci când este la mijloc un interes financiar și munca pro bono trebuie păstrată doar pentru cauzele umanitare în sens larg și, eventual, pentru prietenii cei mai apropiați, pe care îți face chiar plăcere să îi ajuți și nu vrei în nici un chip să le ceri bani în schimb. Cu alte cuvinte, munca pro bono  ar trebui să fie o excepție nobilă, nu o regulă de afirmare. Și în caz că vă întrebați, munca „pentru expunere” e în peste 99% din cazuri degeaba, pentru că trăim în epoca supra-expunerii. Într-o astfel de situație, când orice e „supra-expus”, expunerea nu ajută cu nimic. Cu ce te-ar ajuta pe tine, ca artist, să cânți la ora 14.00 într-un festival de muzică cu peste 500 de formații, când oamenii care chiar urmăresc un anumit gen de muzica este posibil să te găsească mai repede pe youtube decât pe afișul respectivului festival?

În plus, ar trebui să încetăm să mai comparăm munca prin prisma efortului personal depus în ea, ci să o apreciem prin prisma valorii pe care aceasta o aduce. Și asta pentru că efortul este o măsură „subiectivă” (și noi suntem, în genere, mai indulgenți cu noi înșine decât cu alții), în timp ce valoarea poate fi măsurată. Nu este nici total obiectivă, însă nici subiectivă. De asemenea, efortul mare este, câteodată, semn al nepriceperii. Un pictor cu 40 de ani de experiență poate desena mai repede și mai bine decât un student. De aceea, nu ar trebui să calculăm valoarea muncii în timp, ci în calitate.

Având în minte aceste lucruri, munca s-ar putea transforma din „chestiile alea pe care le faci pentru a-ți câștiga existența” într-o metodă de împlinire personală și de fericire. Pentru asta însă, trebuie să începem la nivel personal să ne schimbăm modul la raportare la această idee și să ne comportăm sincer față de pasiunile noastre pentru a le transforma în job-urile noastre viitoare.

(sursă imagine: fineartamerica.com )

 

 

De ce consumăm mai mulți hamburgeri decât salate. Despre împăcarea dorințelor noastre cu rațiunea
De la idee la lucru. Cum să îți pui planurile în aplicare.

4 Comments

  1. da, aveti dreptate…vreau sa va spun insa un lucru- sa faci ceea ce iti place inseamna sa pui suflet si pasiune in job-ul tau, ori eu simt ca multi oameni vor doar sa fie platiti si cam atat…nu vor sa isi iubeasca meseria, pentru ca, daca ar vrea, ,,nivelul” de amabilitate ar creste…dar acestor oameni, pe care eu nu ii inteleg,le place sa fie blocati intr-un job pe care il detesta, atata vreme cat ies bani din asta…pe de alta parte, ceea ce spuneti dvs., despre atitudinea oamenilor fata de profesiile liberale, asta indica un grad de imaturitate al oamenilor si implicit al pietei muncii de la noi din tara…sa faci ceea ce iti place si sa fi si platit pentru asta e un deziderat care poate fi atins,daca te hotarasti de la inceput ce vrei sa faci, sau, daca iei decizia curajoasa (foarte important) sa te reprofilezi sau sa itit diversifici aria de activitate in timp ce deja lucrezi…

    Reply
    • Într-adevăr, sunt și mulți oameni dezinteresați care au exact atitudinea pe care ati descris-o. Nu contest asta.
      Ceea ce imi propuneam in articol era sa atrag atentia asupra „gradului de imaturitate” al pietei muncii de la noi. Si cred ca nu este vina doar a angajatorilor sau doar a angajatilor. Într-un fel, fiecare dintre noi, atâta timp cât nu dorim să ne revizuim concepția despre muncă, participăm la această imaturitate și o încurajăm.

      Reply
  2. da, in peivinta aveti dreptate…..daca fiecare dintre noi, cei care fac parte din populatia activa, va dori sa invete pentru a-si schimba conceptia despre munca, lucrurile vor merge in directia buna…in ceea ce priveste comentariul meu, sorry, uneori, mai divaghez pentru ca vreau sa atrag atentia asupra altor lucruri la fel de importante…da, sunt de acord cu dvs., in sensul ca au trecut 25 de ani de la Revolutia din decembrie ’89 si avem o deschidere foarte mare si un acces la informatii pe masura, de aceea putem invata de la ceilalti, pentru ca sa ne maturizam in aceasta privinta…..

    Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *