Despre ˝efectul fluturelui˝ s-a vorbit foarte mult și s-au făcut multe filme. Odată intrat în ˝pop-culture˝ acest fenomen a fost transpus în cele mai diverse domenii și înțeles greșit în cele mai diverse moduri. Cu toate acestea, o discuție despre legătura dintre un ˝așa-numit˝ efect al fluturelui și ideea de destin merită luată în considerare mai atent. Să o luăm însă de la început.

În contextul săi inițial, ˝efectul fluturelui˝ a apărut în legătură cu așa-numita teorie a haosului (sistemele neliniare din matematică), care are aplicații în meteorologie. El vizează modul în care condițiile inițiale pot da naștere ulterior unui comportament aparent haotic. Exemplul lui Edward Lorenz (unul dintre inițiatorii acestui domeniu de studiu) este acela al unui fluture ale cărui bătăi din aripi pot da naștere unui uragan într-un punct foarte îndepărtat al lumii. Din punct de vedere strict fizic, acest exemplu este fals și cel mai adesea prost înțeles.

În primul rând, există o ierarhie a cauzelor modificărilor meteorologice. Acțiunea unui fluture nu este o cauză mai apropiată de nașterea unui uragan decât este ˝modificarea strării cuantice a unui cuarc˝, cum spune Ian Stewart cartea sa despre teoria haosului – o carte pe care ar fi educativ să o citiți pentru a vă familiariza cu problemele ridicate de ˝efectul fluturelui˝. Cu alte cuvinte, sunt explicații ˝mai apropiate˝ și mai adecvate a formării unui uragan decât mișcarile unui fluture (dintr-o populație de câteva miliarde de fluturi care trăiesc la ora actuală pe Pământ).

În al doilea rând, diferența de condiții inițiale poate schimba locul sau timpul anumitor evenimente, însă nu pot da naștere unor evenimente cu totul noi. Cu alte cuvinte, chiar dacă un fluture ar putea să provoace schimbări majore, nu ar lua naștere un uragan în zone în care nu  se produc de fel uragane. De aceea, nu trebuie să ne facem probleme că s-ar putea produce un uragan în România dacă un fluture și-ar lua zborul în Africa de Sud.

Deși, așa cum am spus, și cum susține și Ian Stewart în cartea sa, efectul fluturelui în fizică nu trebuie luat decât ca o metaforă sau ca o aproximare, îl putem pune în contextul vieții noastre cotidiene. Ce ar însemna acest lucru? Ce ar spune despre destinul nostru?

Aripile destinului

În viețile noastre cotidiene, diferențe mici pot avea urmări dintre cele mai grave. Dar asta pentru că avem de-a face cu un domeniu care este clădit în fiecare secundă de deciziile pe care le luăm, pe care evităm să le luăm sau pe care nu le luăm niciodată. De aceea, cred că domeniul sufletului omenesc este locul în care putem observa cu adevărat ˝efectul fluturelui˝.

Gândiți-vă puțin. Zilnic luăm sute de decizii care ne duc adesea în locuri foarte diferite. De aceea, este foarte important să luăm deciziile corecte. Însă, deciziile corecte pot fi găsite doar prin gândire și analiza amănunțită a situației în care ne găsim. Aripile destinului sunt, practic, acționate de deciziile noastre și depind de capacitatea noastră de a gândi limpede și a obseva oportunitățile care ni se ivesc. Așadar, destinul nu este implacabil, ci este în mâinile noastre, așteptând să îl construim cărămidă cu cărămidă.

Chiar dacă sună ca o metaforă, rămân valabile cele două observații făcute mai devreme în domeniul fizicii. Și în viață există o ierarhie a cauzelor. De aceea, este mult mai important ceea ce facem acum decât ceea ce am făcut în trecut. Cauza primă a situației în care ne aflăm sunt deciziile noastre cele mai apropiate, nu cele pe care le-am făcut în copilărie. Acesta este un lucru bun deoarece niciodată nu este prea târziu să ne luăm viața în propriile mâini. Dacă ceea ce contează este ce facem în prezent, atunci trecutul poate fi oricând ˝lăsat în urmă˝. Așadar, nu există o vârstă maximă până la care putem face lucruri remarcabile sau ne putem împlini. Există doar bariere psihologice pe care noi ni le punem singuri în calea fericirii.

În al doilea rând, nici noi nu am putea schimba, prin acțiunile și deciziile noastre, ceva acolo unde nu poate fi schimbat. Și nici nu îl putem schimba mai devreme decât poate fi schimbat. Cu alte cuvinte, fericirea și împlinirea nu apar când vrem noi și în momentul în care vrem noi. Avem nevoie, mai întâi de o perioadă în care să ne schimbăm felul de a gândi și felul de a ne comporta, o perioadă în care să ne schimbăm ˝clima˝ interioară pentru a putea ajunge unde vrem. De aceea, schimbările nu vin peste noapte, ci se clădesc cu fiecare acțiune a noastră.

Suntem mereu ˝pe aripile destinului˝, însă trebuie să ne dăm seama că noi controlăm acele aripi. După aceea, trebuie să învățăm să le controlăm pentru a nu mai fi ˝în bătaia vântului˝. În această încercare, singurele lucruri pe care ne putem baza sunt corectitudinea gândirii noastre și stabilitatea voinței noastre.

5 moduri în care puteți lua decizii mai bune
Cum să rupi monotonia vieții cotidiene. Logica obiceiurilor noastre.