De ce timpul nu înseamnă bani!

De ce timpul nu înseamnă bani!

 

Chiar dacă expresia „timpul înseamnă bani” este foarte des folosită, nimeni nu știe exact cine a rostit-o primul. E posibil să fi fost Benjamin Frankin. Oricum, în această expresie  dă niște indicii asupra modului în care omul modern se raportează la lume. Ideea de timp ca „proprietate” ce poate fi vândută pe bani este una care a apărut relativ recent în istoria omenirii. Abia cu revoluția tehnologică din secolul XVIII a început ca un astfel de concept să prindă formă. Până atunci, timpul nu însemna bani pentru nimeni.

Timpul ca resursă ce poate fi vândută pe bani nu avea nici un sens în antichitate, spre exemplu. Tăranul grec nu își vindea timpul, ci, în cel mai rău caz, vindea produsele agricole care erau valori în sine. Pentru a le obține, nu se „investea” doar timp. Producția nu depindea doar de timpul investit. Depindea de vreme, de cât de rodnic este pământul și de mulți alți factori naturali. Iar aceasta făcea ca timpul să nu aibă o valoare în sine. Produsul avea valoare, însă nu timpul.

Abia odată cu industrializarea, timpul a devenit o valoare în sine care poate fi schimbată pe bani. Astfel a apărut și ideea de salariu, așa cum este ea gândită azi. Din punct de vedere etimologic, „salariul” reprezenta rația de sare dată zilnic unui soldat roman, un fel de diurnă, nu o „răscumpărare” a timpului acordat de acesta. Pentru un muncitor într-o fabrică, timpul este resursă în sine, nu produsul final. De aceea, înainte salariul avea mai mult sensul de „recompensă” decât de „venit”.

Pe de altă parte, timpul are două sensuri. Unul este folosit în special în științele exacte și se referă la un simplu cadru în care se desfășoară lucrurile (timpul obiectiv) și celălalt este timpul trăit (timpul psihologic sau subiectiv). În acest ultim caz, timpul trece mai repede când facem ceea ce ne place și mai greu când facem ceva plictisitor, pe când în primul caz, timpul trece în mod egal oriunde te-ai afla. De aceea, însăși natura timpului este diferită în funcție de perspectiva din care îl privim.

Or, ceea ce vindem noi atunci când mergem să muncim este timp subiectiv, altul nu avem. Cu toate  acestea, suntem plătiți pentru un număr obiectiv de ore.  Timpul subiectiv se transformă în timp obiectiv și pe urma este valorificat ca salariu. Această rată de schimb, nu este întotdeauna una „corectă”. Din această cauză, pot apărea o serie de frustrări. Spre exemplu, atunci când spunem că nu suntem plătiți „cât trebuie”, spunem de fapt că noi petrecem, din punct de vedere subiectiv, prea mult timp pentru salariul „obiectiv” pe care îl primim.

Mai este o problemă legată de ideea timpului ca resursă. Dacă vindem timp subiectiv pentru bani, înseamnă că, practic, ne amanetăm o parte din viață pentru „a putea trăi” în timpul liber. Pentru că, în ultimă analiză, asta este timpul subiectiv – viață. Este exact ca și cum ai încerca să obții libertatea stând în închisoare. Acesta era și sentimentul primilor muncitori în fabrici din era industrializării și nu avea un efect pozitiv asupra stării lor de spirit.

De aceea, timpul nu ar trebui folosit ca resursă pentru supraviețuire și vândut pe bani, ci ar trebui gândit ca răgaz pentru dezvoltarea noastră personală. Numai astfel folosit, timpul petrecut la job ne împlinește. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să găsim scop în tot ceea ce facem și să ne raportăm la acțiunile noastre ca la niște cărămizi puse la temelia personalității noastre. Doar astfel, viața poate fi trăită în vedere împlinirii personale și nu ca o cursă continuă și irațională după resurse materiale.

 

Alege-ți job-ul pe care mintea ta și-l dorește!
Nu e foarte greu să ajungi cel mai bun!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *