Brainstorming-ul de la tulburare mentală la mijloc de creație

Brainstorming-ul de la tulburare mentală la mijloc de creație

Sensul majorității cuvintelor pe care le folosim evoluează de-a lungul timpului și, câteodată, se schimbă atât de mult încât nu mai recunoaștem, în spatele sensului actual, înțelesul originar. Un astfel de cuvânt este cel de brainstorming. Nu știu câtă lume mai știe înțelesul originar al acestui cuvât și, tocmai de aceea, poate părea ciudat că în secolul XIX psihologii britanici foloseau brainstorming ca termen medical de specialitate pentru a indica o criză tranzitorie de nebunie. Abia în prima jumătate a secolului XX, acest termen a dobândit înțelesul actual prin eforturile lui  Alex F. Osborn, unul dintre prionierii advertising-ului din SUA și, ulterior, a devenit una dintre cele mai folosite tehnici de elabroare creativă a ideilor. Astăzi foarte puțini vorbesc despre sensul inițial al cuvântului și despre motivele pentru care sensul a evoluat astfel. Oare să existe vreo legătură între formularea creativă a ideilor și nebunie? Să ne oprim puțin asupra acestui raport dintre creație și nebunie.

În zilele de început ale brainstorming-ului, este foarte probabil ca mulți oameni să fi ridicat din sprâncene la auzul acestui termen în contextul creativității, cam în același mod în care filosofii ridică încă din strâncene când aud despre gândirea pozitivă în sensul uzual de astăzi (vezi articol aici). Cu toate acestea, legătura dintre creație și nebunie este făcută încă din antichitate de filosofii greci (și mă refer, în special, la Platon). Acesta, într-una din operele sale, vorbește despre faptul că nu toate formele de nebunie sunt rele (uite o idee cu care ar trebui să se obișnuiască și unii psihologi moderni). Există și forme „bune” de nebunie, care ne ajută să facem cele mai incredibile lucruri și care ne sunt trimise, după Platon, de zei. Mă rog, nu știu câtă treabă au zeii în ecuația asta, însă cert este că există un strop de nebunie în fiecare încercare de a ne „depăși pe noi înșine”.

Printre aceste forme de „nebunie bună”, sunt incluse și iubirea și arta. În înțelesul grecesc al cuvântului, arta era oarecum echivalentă cu creativitatea în genere. Așa că, dacă Platon ar fi trăit în timpurile noastre, ar fi fost de acord cu faptul că advertising-ul este o artă. Dar cum se face că nebunia poate fi bună pentru creație?

Știm deja că cei mai mari artiști ai umanității au fost puțin săriți de pe fix și acceptăm fără probleme excentricitățile unor oameni pe care îi considerăm „geniali”. Asta probabil pentru că suntem de acord că, într-un fel, creativitatea se datorează tocmai unei iraționalități pe care o găsim și în nebunie. Practic, devenim creativi cu adevărat doar atunci când nu ne mai ghidăm după normele „raționale” și după regulile societății. Și pe aceste principii se bazează și brainstorming-ul. Faptul că orice idee, oricât de aberantă la prima vedere, merită luată în considerare și analizată este un fel de „reglementare a nebuniei”.

Astfel, ne permintem să fim nebuni doar o clipă, pentru ca apoi să analizăm produsul nebuniei noastre în mod rațional și să vedem dacă se susține, dacă este cu adevărat creativ și dacă se potrivește scopurilor noastre. De aceea, și brainstorming-ul în ambele sale sensuri are de-a face cu iraționalitatea și cu nebunia, însă întotdeauna doar temporar.

Probabil că acesta este și unul dintre secretele unei vieți împlinite: un strop de nebunie, și un ocean de perseverență (îmi pare că am citit undeva asta, dar nu mai știu unde ca să vă zic și vouă). De asta este nevoie pentru a găsi puterea să ne depășim pe noi înșine și să „prindem” ideile care ne pot schimba viața. Așa că cea mai importantă formă de brainstorming ar trebui să fie cu noi înșine pentru a găsi un mod de viață care să ne aducă bucurie și împlinire.

Limba pe care o vorbim ne schimbă percepția despre lume
Despre gândirea pozitivă și începuturile ei. Prejudecăți și neînțelegeri.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *