Despre gândirea pozitivă și începuturile ei. Prejudecăți și neînțelegeri.

Despre gândirea pozitivă și începuturile ei. Prejudecăți și neînțelegeri.

Ca orice subiect la modă, gândirea pozitivă a tentat mulți autori și cititori să se afunde în studiul diverselor tehnici de a vedea viața în culori cât mai apropiate de roz. În ultima vreme, spațiul online este invadat de tot felul de articole, personaje și evenimente care promovează gândirea pozitivă, fără însă a se opri măcar o secundă asupra premiselor și istoriei acesteia. De aceea, cred că ar fi utilă o privire de ansamblu asupra înțelesurilor termenului „gândire pozitivă”, precum și a perioadei de început a acestui curent de gândire.

În primul rând, „gândire pozitivă” înseamnă lucruri diferite în cultura europeană și în cultura americană.

Pe continentul nostru, gândirea pozitivă sau pozitivismul se referă în special la un curent filosofic și sociologic de gândire care a luat naștere la începutul secolului XIX și care îi are ca principali promotori pe  Auguste Compte și Emile Durkheim. Conform pozitivismului filosofic, singura sursă de încredere pentru cunoaștere este experiența empirică și concluziile trase prin raționamente valide pe baza acesteia. Cu alte cuvinte, adevărul se reduce la experiență în sens „obiectiv” și aceasta nu se poate „fabrica”, nu depinde de „atitudinea” noastră. După cum puteți vedea acest mod de gândire, este, într-nu fel, opusul gândirii pozitive promovată pe diverse site-uri de dezvoltare personală pentru că ne spune că nu putem să „înfrumusețăm” nu nimic experiența, ci doar să o luăm așa cum este ca fundament pentru raționamentele noastre care, eventual, se pot închega în teorii.

Principalele obiecții care s-au adus acestui curent vizează faptul că nu toată cunoașterea noastră se bazează pe experiență sau poate fi redusă la experiență – întregul domeniu al fizicii teoretice de astăzi contrazice pozitivismul clasic. În plus, întregul domeniu al actelor psihice este pus într-un raport destul de problematic cu „experiența obiectivă”. Chiar dacă s-au făcut încă de la începutul secolului XX destule încercări de a traduce experiențele psihice în experiență obiectivă, acest lucru nu a fost reușit în totalitate nici astăzi.

În Statele Unite, pe de altă parte, a luat naștere în al doilea sfert al secolului XX un curent de gândire, numit de asemenea gândire pozitivă, care v-a avut ca principal promotor pe Norman Vincent Peale, un controversat pastor protestant din Ohio. Din punctul de vedere al acestuia și al celor ce-l urmează, ar trebui să interpretăm evenimentele și stările de fapt din lume ca fiind cele mai bune posibile, chiar dacă, pe moment, nu avem cum să pătrundem înțelesul lor adânc. La origine, această viziune este, fără îndoială, una de inspirație religioasă, având în vedere formarea și convingerile lui Pale. Este adevărat că există niște antecedente filosofice notabile (cum ar fi Leibniz) care spun că lumea în care trăim ar fi cea mai bună dintre cele posibile, însă toți care susțin o astfel de poziție s-au lovit de obiecții foarte dificil de ocolit.

Ulterior, ideea „gândirii pozitive” americane a fost „cizelată” cu niste explicații împrumutate din mișcarea New Age pentru a putea fi „digerată” și de cei cu viziuni mai laice. Astfel, s-a argumentat, de exemplu, că gândirea pozitivă este eficientă doarece lumea noastră este formată (doar) de percepție și, drept urmare, modul în care vedem lumea are puterea de a o transforma efectiv.

Oricum am întoarce foia, însă, acest mod de a privi problema este cel puțin îndoielnic și poate ascunde pericole semnificative. Asta pentru că, atunci când ne evaluăm poziția în lume sau datele pentru a lua o decizie importantă, cel mai rațional lucru pe care-l putem face este să analizăm lumea așa cum este, cu părțile sale bune și rele. Mai mult decât atât, după toate semnele, în afaceri dar poate că și în alte domenii ale vieții „doar paranoicii supraviețuiesc” (cf. Andy Groove, Only the paranoid survive) pentru că se gândesc dinainte chiar și la situațiile cele mai negre și pe pregătesc pentru ce este mai rău. Deci, într-o lume care se bazează pe adecvarea la mediu, gândirea pozitivă poate fi o opțiune destul de nefericită.

Nu vreau însă să se înțeleagă că nu sunt de acord cu optimismul. Din contră, cred că depunem același efort pentru a fi triști ca și pentru a fi fericiți. Drept urmare, este preferabil să alegem sa fim fericiți și optimiști. Eu unul asta aș alege. În același timp, cred că este un real pericol să lăsăm atitudinea sau starea noastra de spirit să ne influențeze atunci când trebuie să luăm decizii importante. În acest domeniu al deciziilor ar trebui să aibă un rol foarte proeminent analiza rațională și calculată a opțiunilor și alegerea ar trebui să reflecte cel mai bine situația reală, nu „cea mai bună situație posibilă”. Dacă luăm decizii adecvate în „cea mai bună lume posibilă” este posibil ca acele decizii să fie destul de proaste în realitatea noastră cotidiană.

Așadar, dacă vrem să trăim în cea mai bună lume posibilă, nu ar trebui doar să ne gândim la asta, ci ar trebui să identificăm imperfecțiunile și să acționăm astfel încât să le eliminăm. Adică, să ne comportăm rațional – nici optimist, nici pesimist.

Brainstorming-ul de la tulburare mentală la mijloc de creație
Cu un pas în înaintea timpului. Cum să nu mai întârzii tot timpul la întâlniri!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *