A te stinge înainte de a muri. O problemă actuală.

A te stinge înainte de a muri. O problemă actuală.

 

În lumea actuală vezi probleme peste tot. Chiar și orb fiind, acestea ne „sar în ochi” încă de când ieșim dimineață pe ușă și plecăm spre locul de muncă. Totuși, dacă suntem întrebați care este cea mai „de bază problemă” a lumii noastre, foarte puțini vor da un raspuns unanim.

Există probleme vizibile, precum sărăcia, încălzirea globală sau războaiele pentru resurse naturale, însă acestea nu sunt probleme de bază, ci mai degrabă efecte ale unor probleme ce își au originea în propriul nostru suflet. De unde se trag toate problemele astea? Uitați un citat care dă de gândit:

Lumina lămpii, până când se stinge, strălucește și nu își pierde sclipirea; în schimb adevărul din tine, dreptatea și cumpătarea pot fi stinse înainte de sfârșitul vieții tale?

Marcus Aurelius, Către sine, XII, 15

Da, problema suntem noi, fiecare în parte, atunci când ne lăsăm abătuți de grijile zilnice, descumpăniți de eșecurile din viața noastră și abătuți de greutățile pe care „destinul” (orice ar însemna asta) ni le pune în cârcă. Pe acest fond se dezvoltă problemele de tot felul deoarece atunci când noi ne stingem înainte de sfârșitul vieții suntem ca niște fantome care umblă de colo colo prin orașe: Fără reacții, fără principii, fără scop, fără dorințe.

Dar ce este adevărul, dreptatea și cumpătarea din noi? Cred că este vorba la modul în care ne raportăm la noi înșine, la alții și la propria noastră viață.

Adevărul din noi este sinceritatea pe care o avem față de noi înșine și care ne face să recunoaștem greșelile și „minusurile”. Păstrând această autenticitate, nu ne „fabricăm” propria realitate, în care avem dreptate mereu, nu ne găsim totdeauna scuze pentru greșelile noastre și nici nu ne înconjurăm de prieteni care ne dau dreptate doar pentru a ne facem să ne simțim bine. Din contră, îi căutăm pe aceia care ne ajută să ne dezvoltăm și care ne trag de mânecă atunci când o luăm prin boscheți și suntem procupați să devenim zilnic niște persoane mai bune.

Dreptatea se referă la modul în care îi judecăm pe cei de lângă noi. Și nu, nu o să mă refer la maxima biblică după care nu trebuie să judecăm pentru a nu fi judecați. Nu suntem nici pe departe sfinți și poate fi chiar toxic să ne considerăm astfel. De aceea, cred că cel mai apropiat lucru pe care îl putem face este să nu lăsăm sentimentele noastre subiective să ne deformeze imaginea despre ceilalți. În acest context, „a fi drept” înseamnă a-i oferi fiecărei persoane din viața noastră ceea ce merită. Nici mai mult, nici mai puțin.

În sfârșit, cumpătarea se referă la modul în care avem grijă să nu risipim resursele vieții noastre. Și nu este vorba doar despre bani. Banii sunt, în general, cea mai „ieftină” resursă. Este vorba despre resursele care ne definesc pe noi ca oameni. Este vorba despre timp, despre energie și despre sentimente, resurse pe care, dacă le risipim necugetat, rămânem niște sclavi obosiți și robotizați. Și nu cred că există măcar o ființă pe planeta asta ca să își propună conștient acest lucru.

În acest stadiu, ne stingem. Și asta pentru că fără timp, nu ne mai putem dezvolta, fără energie nu mai putem acționa și fără sentimente nu mai putem visa.

Cum putem evita asta? Prin preocuparea continuă de a oferi vieții noastre un sens și un scop bine definite. Așa cum „scopul lămpii” este acela de a lumina și face asta până rămâne fără combustibil, și noi ar trebui să avem toată viața un scop pe care să-l urmărim până în ultima clipă. Să-i spunem fericire. Să-i spunem libertate. Să-i spunem artă.

De fapt, nu contează cum îi spunem, contează cum ne face acesta să ne simțim: dacă ne face să ne simțim autentici, vii și buni trebuie urmat în fiecare clipă.

Cu un pas în înaintea timpului. Cum să nu mai întârzii tot timpul la întâlniri!
Arta de a face nimic (sau despre lene, procrastinare și apatie)

2 Comments

  1. eu am constatat asta la multi oameni…ei lasa sa ,,moara” Binele, Adevarul si Dreptatea din ei prin pasivitate si prin teama de a-si apara aceste valori morale…de ce spun asta ? pentru ca o vreme si eu am facut-o, iar mai apoi cand am iesit din spatiul de confort pentru a-mi apara aceste valori si pentru a ,,lupta” pentru ele, am vazut ca asta necesita timp si energie, si bineinteles, ceva curaj….i-as indemna si pe altii sa faca la fel, dar de-a lungul calatoriei vietii mele am intalnit putini oameni dispusi sa riste in acest sens…e bine ca am intalnit si atatia, era mai rau daca nu intalneam nici unul….

    Reply
    • Probabil depinde de modul în care ne raportăm la situație. Nu cred că ne ajută cu nimic dacă numim aceste momente mai dificile „crize”. De fapt, este un lucru normal ca viața să-ți ofere atât clipe de fericire, cât și clipe dificile. Cel mai bine este, probabil să le tratăm pe ambele cu cumpănire și într-un mod rațional!

      Reply

Leave a Reply to Cornel Moraru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *