Ce pui pe rană când ai sufletul rănit?

Ce pui pe rană când ai sufletul rănit?

Când te tai la deget cu cuțitul știi ce să faci – puțin spirt, un leucoplast și gata. Dar ce îți pui pe rană atunci când ceva din sufletul tău se rupe? Ce leucoplast folosești ca să îți peticești inima la loc? Chiar dacă nu există un leac universal pentru aceste situații, sunt mai multe opțiuni pe care le poți folosi pe post de „first aid kit” atunci când treci prin momente mai dificile. Haide să analizăm unele dintre ele:

1) Uitarea

Primul reflex în cazul în care ne-am despărțit de cineva drag sau a decesului cuiva apropiat este uitarea. Nu este neapărat cea mai bună soluție, însă este una dintre cele mai la îndemână. Într-un fel ne-am format toată viața un reflex din a uita lucrurile pe care nu dorim să le ținem minte. Chiar dacă în primă fază uitarea este grea, omenirea a inventat diverse lucruri care ajută la asta – alcoolul, distracțiile, abandonarea locurilor care ne produc amintiri, etc.

Problema cu uitarea este că, oricare ar fi metoda prin care ne propunem să uităm pe cineva, nu este decât o uitare temporară. Nu poți să ștergi pe cineva din memorie așa cum ștergi un cuvânt greșit cu pastă corectoare sau un fișier din calculator. Creierul nostru are un „recycle bin” care nu poate fi golit cu un click. De aceea, de cele mai multe ori, uitarea nu dă roade. Mai există și cazuri în care agravează problemele (cum ar fi în cazul consumului excesiv de alcool). Așa că nu este tocmai ce i-ai recomanda unui prieten să-și pună pe rană.

2) Transformarea tristeții în energie creatoare

Un mod mai bun de a repara rănile sufletului este folosirea sentimentelor pentru a ne motiva din punct de vedere creator. Tristețea poate fi transformată în poezie, durerea poate fi transformată în operă de artă. Un astfel de mod de a ne vindeca sufletul este mai bun pentru că ne ajută să trecem peste problemele noastre dezvoltându-ne.

Într-un fel, negativitatea din viața noastră este transformată în ceva util, atât pentru noi, cât și pentru alții. Astfel, putem să facem lumea mai bună, făcându-ne pe noi mai buni. Multe ONG-uri și campanii umanitare au pornit dintr-o astfel de încercare de vindecare a sufletului rănit.

Cu toate acestea, o astfel de abordare se bazează pe ocolirea problemei în sine. Transformându-ne tristețea în energie pozitivă nu ne confruntăm cu problemele noastre, ci doar le ocolim. De aceea, mulți care apelează la această metodă nu ajung să se analizeze și înțeleagă pe ei înșiși, ci mai degrabă fug de propria persoană. În aceste cazuri, nu există posibilitatea de a prevedea și evita problemele viitoare.

3) Introspecția

Pentru cei mai puternici sufletește, introspecția este un mod foarte util de a trece peste lucrurile care ne tulbură. Într-o astfel de activitate, încercăm să ne înțelegem mai bine situația și să înțelegem mai bine modul în care o putem depăși.

Privind în adâncul sufletului nostru știm că trebuie să trecem peste problemele de moment și să privim cu încredere către viitor. Recapitulând momentele mai puțin faste din viața noastră, ajungem să ne dăm seama că dincolo de orice neplăcere se află mult mai multe momente frumoase și că nu poți reduce întreaga existență la niște clipe întunecate.

Dar, problema cu această metodă este că nu dă roade în cazul tuturor. Din contră, dacă sunteți înclinați spre depresie și spre negativitate, este posibil ca introspecția să vă rănească mai rău. Nu întotdeauna găsirea cauzei unei boli duce și la vindecare. Pentru a ne vindeca sufletul este nevoie de multă voință și de o atitudine pe cât se poate de pozitivă. Nu însă exagerat pozitivă pentru că o astfel de exagerare nu poate duce decât la ignorarea problemelor reale cu care ne confruntăm.

4) Pregătirea și prevenția

Ca și în cazul bolilor fizice, și leziunile sufletului sunt cel mai ușor vindecate dacă avem grijă să nu apară niciodată. În general, o astfel de pregătire a sufletului pentru a face față durerii și suferinței a fost încă din antichitate domeniul predilect al filosofiei.

Un prim mod în care putem face acest lucru este prin analizarea obiceiurilor și eliminarea din timp a acelor obiceiuri care ne fac vulnerabili la „loviturile sorții”. Astfel, așa cum un zidar construiește ziduri de apărare cărămidă cu cărămidă, și noi ne putem construi o „fortăreață interioară” (expresia este de la Marcus Aurelius) care să ne apere de neprevăzutul vieții.

O altă metodă de inspirație stoică este trăirea în prezent. Atunci când nu mai avem în minte trecutul și nici nu ne uităm plini de speranță în viitor, șansele de a fi „răniți” de evenimentele din viața noastră personală sunt mai mici. Astfel, ne putem bucura de lucrurile pe care le avem și putem fi mai mulțumiți cu existența noastră decât dacă ne-am raporta în continuu la alții, la trecut sau la viitor.

Lista acestor moduri de prevenție este deschisă. De fapt, ea este nelimitată și ține doar de creativitatea noastră să găsim metode optime care ni se potrivesc și să combinăm înțelepciunea cărților cu experiența noastră de viață pentru a găsi „poțiunea magică” ( și diferită pentru fiecare) de pus pe rănile sufletești.

Aș fi curios… Voi ce puneți de obicei pe rană când aveți sufletul rănit?

Arta de a face nimic (sau despre lene, procrastinare și apatie)
Tehnologia ca artă. O raportare durabilă la folosirea tehnologiei.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *