Tehnologia ca artă. O raportare durabilă la folosirea tehnologiei.

Tehnologia ca artă. O raportare durabilă la folosirea tehnologiei.

Acum 2500 de ani, arta și tehnologia erau același lucru. Cu pași mărunți și de-a lungul a secole întregi, cele două s-au despărțit și au urmat drumuri diferite prin istoria noastră. Astăzi însă, dezvoltarea tehnologică le aduce iarăși din ce în ce mai aproape. Un instrument muzical poate fi simulat la perfecție de un calculator și un tablou poate fi creat în photoshop fără ca ochiul neantrenat să-și dea seama de diferențe. Folosirea tehnologiei de ultimă oră intervine din ce în ce mai mult în domenii care până acum erau consacrate strict artei. De aceea, cred că este util să ne amintim de ce arta și tehnologia sunt atât de strâns legate între ele. Astfel, putem vedea mai bine și rolul pe care ele îl joacă în viața noastră.

Anticii nu aveau cuvinte diferite pentru artă și pentru tehnologie. Unul și același cuvânt desemna ambele activități – în greacă, techne; în latină ars. Și asta pentru că atât arta, cât și tehnica, în calitate activități umane, se opuneau oarecum naturii. Prin tehnică și prin artă, omul se afirma în fața naturii. Orașele antice cu clădirile și operele lor de artă erau privite ca locuri în care omul a înivins natura și și-a creat un mediu prielnic vieții din care pericolele vieții în natură erau eliminate.

O astfel de mentalitate s-a păstrat destul de bine până în zilele noastre. Chiar și astăzi spunem că lumea tehnologiei este o lume artificială (dar, ați ghicit, cuvântul este înrudit cu latinescul ars). Acum, însă, când progresele tehnologice se pecipitează exponențial, trebuie să ne punem și problema modului în care să „împăcăm” tehnologia cu o natură rămasă incapabilă de a se apăra în fața produselor omului. Poate aici ne poate ajuta una dintre cele mai vechi concepții filosofice despre artă.

De la Aristotel am păstrat concepția că, într-un anume sens, arta imită natura. Fără îndoială că, mai ales în privința artei postmoderne, o astfel de definiție este inaplicabilă. Cred însă că o putem folosi cu succes în modul în care ar trebui să privim tehnologia. Și asta pentru că, în cazul în care folosim tehnologia pentru a imita natura, nu avem nici un motiv să distrugem ceea ce imităm.

Distrugerea naturii prin tehnologie se poate produce doar dacă încercăm să punem stăpânire pe natură și să o folosim în interesul nostru, să o forțăm să „corespundă” planurilor noastre. Adică doar dacă tăiem păduri pentru a face mobilă și a ne încălzi casele, împărțim ecosisteme în două pentru a construi șosele, exploatăm petrolul pentru a ne mișca mai repede, etc. Dar, privită ca o resursă, natura este epuizabilă. Ca sistem autonom, natura nu este epuizabilă.

De aceea, dacă învățăm să folosim tehnologia imitând acest sistem autonom al naturii produsele noastre tehnologice nu vor mai fi afecta negativ natura și nici nu vor mai depinde de resursele epuizabile. De două ori mai bine, zic eu. Pentru asta, însă, trebuie să transformăm, nu să consumăm. De fapt, direcția în care se merge astăzi prin folosirea mijloacelor ecologice de transport și prin încurajarea producției de energie din surse regenerabile este începutul unei noi raportări la descoperirile tehnologice ca imitații ale sistemului autonom al naturii.

Această tendință se vede cel mai bine în cazul unui smartphone. Chiar dacă telefoanele noastre nu creează un ecosistem, însă creează o lume articificială în care un mare procent din oameni trăiesc zilnic. Ele dau naștere unor legături sociale, afinități, comportamente, rutine, bucurii, tristeți, ș.a.m.d. Cu alte cuvinte, fiecare dintre smartphone-urile noastre creează un mediu artificial care dublează mediul noastru natural. Noi trăim în aceste două medii zilnic și ne folosim de ele în diverse scopuri (distracție, afaceri, informare, etc.). Cu toate acestea, ele nu se distrug fizic unul pe celălalt, ci au putința de a se armoniza.

Faptul că, la nivelul fiecăruia dintre noi, încă nu am găsit armonia dintre mediul natural și cel virtual, nu înseamnă că o astfel de armonie este imposibilă din principiu. Principial imposibil este, însă, să conducem mașini și să nu distrugem mediul natural în care trăim. De aceea, cred că perceperea tehnologiei ca artă în sensul de imitare a naturii este una dintre căile viabile pentru o dezvoltare durabilă în viitor.

Sursa imagine: wypr.org

Ce pui pe rană când ai sufletul rănit?
Atlet sau gladiator? Cum să îți folosești principiile de viață

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *