De ce școala îți taie viața în bucățele

De ce școala îți taie viața în bucățele

Deși școala își asumă își propune să formeze cetățeni apți de a funcționa normal într-o societate, sunt multe lucruri care nu sunt învățate la școală. Și nu mă refer doar la școala din România, ci la întregul sistem de educație de pe Pământ. De asemenea, nu mă refer la micile „șmecherii” pe care mulți se laudă că le știu când zic că au „școala vieții”. Mă refer la aspecte fundamentale pe de care avem nevoie pentru a ne adapta mediului în care trăim și de a avea o viață mai liniștită. Unul dintre aceste aspecte este înțelegerea lumii noastre ca întreg.

Viața nu este ca o colecție de surprize de gumă Turbo pe care să le strângi în ordine și, pe urmă, după ce ai toată colecția, să de duci undeva să-ți ridici premiul. Viața se aseamănă mai degrabă cu un imens puzzle în care, dacă nu ai o imagine de ansamblu, degeaba ai toate piesele într-o pungă.

Prin faptul că sistemul educațional se bazează pe mai multe discipline predate de profesori diferiți, nouă ni se dau majoritatea pieselor pentru a ne construi o viață bună, însă nu ni se dă nici un indiciu asupra modului în care ar trebui să le punem laolaltă. Din păcate, uneori ni se mai dau și  piese inutile, care fac parte dintr-un puzzle al altei epoci doar pentru a ne încurca. Astfel, școala ne taie practic viața în bucățele și ne lasă să le punem singuri cap la cap fără instrucțiuni de folosire.

Pe de altă parte e adevărat că epoca în care trăim nu încurajează „o viziune de ansamblu” asupra lumii, ci tocmai specializarea și studierea doar unui anumit domeniu până la epuizare. De altfel, la câtă informație există, nici nu mai suntem siguri că putem acoperi un domeniu întreg și, astfel, suntem obligați să inventăm diferite subdomenii.

În același timp, trăim în epoca cu cel mai mare număr de depresii și cu cel mai înalt nivel de stres din istoria omenirii. Și cred că nu este întâmplător. Frustrarea unui adult în fața imposibilității de a înțelege care este scopul vieții sale este similară cu frustrarea unui copil în fața imposibilității rezolvării unui puzzle prea complex pentru vârsta sa. Ambele au aceeași bază psihologică și ambele arată neputința de a vedea dincolo de părticica mică a lumii în care noi ne-am izolat.

Care este soluția? Una dintre soluții ar fi predarea tutror materiilor de către o singură persoană (așa cum se întâmpla adesea în antichitate). Dar nu cred că mai este posibil așa ceva astăzi. O altă soluție ar fi încurajarea elevilor către studii interdisciplinare. Dar pentru asta ar trebui ca profesorii să treacă ei înșiși peste complexul de „materia mea e cea mai importantă”.

O a trei soluție ar fi ca încă din primii ani de viață copiii să fie învățați de către părinți să rămână deschiși către nou și să vadă viața ca o continuă muncă de învățare și diversificare a cunoștințelor. De aceea, timpul liber ar trebui folosit pentru a afla lucruri din afara preocupărilor de la job, pentru a te dezvolta și pentru a-și crea noi posibilități. Educația ar trebui să constea în exersarea unei arte, practicarea unui sport și în general în menținerea unui interes deschis către noutate, însă toate înglobate într-o unică imagine despre lume. Numai o astfel de imagine poate oferi energia și sensul necesare învățării continue pe tot parcursul vieții.

Este adevărat că astfel nu vom avea neapărat specialiști mai buni (deși nici nu este exclus). Cu siguranță însă, vom avea oameni mai fericiți.

Atlet sau gladiator? Cum să îți folosești principiile de viață
De ce trebuie să învățăm să gândim?

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *